Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

100 de microbuze noi pentru transportul elevilor din mediul rural.

100 microbuze scolare

Premierul Victor Ponta a înmânat cheile primelor 100 de microbuze şcolare către primăriile incluse în proiectul derulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, anunţă Agerpres.
Aceasta este prima fază a proiectului, care presupune distribuirea a 600 de microbuze şcolare, urmând ca în faza a doua să fie achiziţionate şi distribuite alte 659 de microbuze.
În prima fază a proiectului, derulată începând cu 23 iulie, 600 de primării din mai multe județe ale țării vor primi câte un microbuz școlar cu o capacitate de 16+1 locuri pentru transportul elevilor din mediul rural, potrivit datelor comunicate de MDAPR.
Între beneficiari se numără localități din județele Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Bistrița-Năsăud, Brașov.
Mă bucur foarte mult că am reuşit să demarăm acest program…Nu-mi doresc altceva decât să aveţi grijă să ajungă copiii la şcoală, sănătoşi şi să aveţi grijă de ele” a spus Victor Ponta, alături de care s-au aflat miniştrii Liviu Dragnea şi Remus Pricopie.
Fiecare dintre aceste microbuze a costat 26.933 de euro cu TVA, finanţarea fiind asigurată din sumele obţinute din vânzarea de certificate verzi.Microbuzele de fabricație Opel au propulsie asigurată cu motoare Diesel, norme de poluare Euro 5, sistem de direcție de tip servoasistat, sistem de frânare ultramodern, cu asistență la frânare de urgență, sistem de antipatinare a roților, sistem electronic de control al stabilității.
Microbuzele, marca Opel, au o capacitate de 16+1 locuri şi sunt dotate cu servodirecţie, sisteme electronice de asistenţă la frânare şi antipatinare, control al stabilităţii, cronotahograf, aer condiţionat şi au o garanţie de 5 ani în limita a 150.000 de kilometri.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “100 de microbuze noi pentru transportul elevilor din mediul rural.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI