Acces liber pe întreaga faleză la Ziua Marinei Române. Vezi programul complet

Ziua Marinei Romane_027
Forțele Navale Române celebrează cel mai important eveniment al verii, marți, 15 august, începând cu ora 09.55, pe faleza din fața Comandamentului Flotei din Constanța, exercițiul întrunit Ziua Marinei Române 2017, alături de publicul larg, aspect ce reprezintă o premieră în istoria acestui mare spectacol naval.

La ora 09.55, va fi intonat Imnul Național, în timp ce pe catargul de pe faleză va fi ridicat cel mai mare drapel de la malul Mării Negre, iar la bordul navelor, militarii vor arbora pavilionul, geacul și Marele Pavoaz. Momentul va fi urmat de salutul solemn al celor 21 de salve de tun, ce se vor auzi din Portul Tomis.

În continuare, Şeful Statului Major al Forțelor Navale, contraamiralul Alexandru Mîrșu, va prelua cuvântul de deschidere, ce va fi precedat de citirea Ordinului Comun al Ministrului Apărării Naţionale, Ministrului Transporturilor şi al Ministerului Afacerilor Interne privind sărbătorirea Zilei Marinei Române 2017.

Un alt eveniment important va avea loc la ora 10.13, când se va desfășura alocuțiunea persoanei oficiale cu rangul cel mai înalt în stat. După care, Muzica Militară și garda de onoare se vor retrage de pe faleză, pentru a permite accesul publicului, mai aproape ca niciodată, alături de marinarii militari.

La ora 10.20, se va oficia serviciul religios, concomitent cu depunerea de ancore de flori pe mare, iar, 15 minute mai târziu, Zeul Neptun va sosi din larg, în timp ce navele vor pune în funcțiune mijloacele de semnalizare acustică, iar pe digul din Portul Tomis se va realiza spectacolul de efecte pirotehnice pe timp de zi.

Salutul de deschidere a exercițiului va fi dat, la ora 10.50, de elicopterul PUMA NAVAL și cei cinci parașutiști militari lansați de la înălțime, care vor purta drapelele României, NATO și UE.

Momentul de început al spectacolului va cuprinde evoluția remorcherelor multifuncționale Voinicul, Vânjosul și Vârtosul pe acorduri de vals, începând cu ora 10.55. Grațiosul dans este urmat, la ora 11.05, de salturile efectuate de scafandrii de la Forțe Speciale din două elicoptere PUMA NAVAL și două ambarcațiuni rapide.

Publicul prezent va fi impresionat, cinci minute mai târziu, de cele șase avioane de vânătoare, ce vor trece pe deasupra dispozitivului de nave și vor executa atac cu bombe. Printre acestea, pentru prima dată, se vor număra și două avioane TYPHOON. Această secvență va fi completată de respingerea atacului cu instalațiile artileristice anti-aeriene de la bordul navelor din larg. În același timp, un elicopter PUMA NAVAL va lansa spre tribuna oficială capcane termice „FLARE”.

La ora 11.20, se va derula exercițiul de căutare și atac submarin inamic. Atacanții principali sunt un avion de cercetare P8 POSSEIDON și un elicopter PUMA NAVAL, iar cel din urmă va identifica un submarin și va lansa o geamandură reactivă hidroacustică. Momentul include și lansarea unei torpile împotriva submarinului de la bordul unei corvete, iar explozia va fi marcată de o salbă de bombe reactive.

Spectacolul din fața falezei va continua, la ora 11.30, cu exercițiul de respingere a desantului maritim. Acesta va include zece bărci de asalt ale infanteriei marine, ce se vor deplasa dinspre larg spre faleză și vor executa atacul, aeronave F16 și elicoptere PUMA NAVAL, ce vor simula atacul grupării navelor fluviale, dar și un monitor și o vedetă blindată, ce vor respinge atacul aviației inamice și al asaltului cu instalațiile artileristice de la bord.

La ora 11.40, Navele Gărzii de coastă vor desfășura un exercițiu de combatere a imigrației ilegale pe mare. Vor fi observați oameni în apă și o ambarcațiune suspectă în timpul unei misiuni de supraveghere, după care va fi anunțată Autoritatea Română de Salvare a Vieților Omenești pe Mare (ARSVOM), care va trimite pentru intervenție o șalupă, iar navele MAI vor escorta ambarcațiunea suspectă în port.

Începând cu ora 11.50, Fregata „Regele Ferdinand” se va deplasa de la sud spre nord, iar elicopterul PUMA NAVAL se va apropia și va apunta la pupa fregatei, după care, binomul fregată-elicopter va defila prin fața tribunei.

La ora 12.00, va avea loc salutul cu trei elicoptere PUMA NAVAL, simultan cu defilarea navelor și salutul final. În această secvență vor mai fi implicate o corvetă, o navă purtătoare de rachete, un dragor maritim, un monitor fluvial, o vedetă blindată fluvială, un remorcher multifuncțional și câte o navă de la Garda de Coastă, ISU și ARSVOM.

După defilarea navelor dintr-o ambarcațiune rapidă se vor lansa la apă patru scafandri de luptă, care vor fi recuperați din apă de un elicopter PUMA NAVAL prin procedeul RIG-ROPE, iar în timpul zborului, scafandrii vor saluta publicul. După acest moment, la ora 12.20, publicul se va putea bucura de trecerea aviației civile, simultan cu defilarea velierelor.

La ora 12.45, Muzica Militară a Forțelor Navale încheie activitățile.

De la ora 13.00, punctul de atracție va fi mutat în Portul Tomis, unde se vor organiza jocuri marinărești.

La ora 20.00, Muzica Militară a Forțelor Navale va susține un concert extraordinar pe faleza Cazinoului, iar navele din dispozitiv vor aprinde pavoazul electric.

Seara se va încheia cu retragerea cu torțe a marinarilor militari, de la ora 22.00, pe itinerariul: Vraja Mării – Comandamentul Flotei – Piața Ovidiu – Prefectura Constanța.Primăria Constanța recomandă constănțenilor și turiștilor care participă la evenimentele organizate cu ocazia Zilei Marinei Române să utilizeze cu precădere mijloacele de transport în comun, iar în cazul utilizării autovehiculului să respecte indicațiile forțelor de ordine. Totodată, anunță că va fi închis/restricționat accesul autovehiculelor în zona peninsulară în intervalul 14.08.2017, ora 07:00 – 15.08.2017, ora 24:00, astfel: str. Traian – Poarta 3, str. Traian – Poarta 1, str. Termele Romane de la intersecția cu str. Traian, bd. Tomis de la intersecția cu str. Traian, str. Ecaterina Varga de la intersecția cu str. Negru Vodă, str. Mircea cel Bătrân de la intersecția cu str. Negru Vodă

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Acces liber pe întreaga faleză la Ziua Marinei Române. Vezi programul complet”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei