Aproximativ 55.000 de operatii de cataractă se fac anual în România

Operatii de cataracta

Aproximativ 55.000 de operații de cataractă se fac anual în România, însă necesarul real de operații este de 70.000-80.000, a declarat pentru AGERPRES, președintele Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă, dr. Călin Petru Tătaru.
Incidența cataractei este destul de mare la noi în țară. Studiile făcute de noi arată că într-un an în România se operează aproximativ 55.000 de cazuri de cataractă. Necesarul real, se pare, este mult mai mare. Sunt mulți pacienți care probabil din diferite considerente dar în mod deosebit economice se prezintă mai târziu la doctor și operația este puțin întârziată. Se estimează că în România ar trebui să se opereze în jur de 70.000-80.000 de cataracte pe an, la populația României. Cataracta nu are o cauză precisă, deși cu siguranță există o determinare genetică, dar în afara acestui lucru sunt în principiu factori pe care noi îi cunoaștem, dar care nu știm cum acționează individual să putem prezice că pacientul face sau nu cataractă„, a spus medicul, cu prilejul Congresului de Cataractă și Chirurgie Refractivă.
Potrivit acestuia, în general cataracta apare mai frecvent după vârsta de 60 de ani, însă sunt nenumărate cazuri în care operația se face mult mai devreme, chiar și în jurul vârstei de 30—40 de ani și chiar la copii.
Este o afecțiune care este răspândită la toate vârstele și abordarea ei este diferită în funcție de vârstă. Prevalența bolii la vârstele sub 45 de ani este destul de scăzută„, a spus chirurgul Tătaru.
El a afirmat că mulți dintre specialiștii în acest domeniu preferă să profeseze în afara țării, mai ales în UE.
Referindu-se la congres, Călin Petru Tătaru a spus că evenimentul își dorește să aducă actualități de ultimă oră în acest domeniu.
Subiectele principale sunt în general subiecte fierbinți care țin de ultimele tendințe atât în operația de cataractă, cât și în operațiile refractive, cele care ne ajută să operăm miopia, metropia sau astgimatismul. Ne-a dorit o participare largă și chiar am făcut eforturi susținute ca numeroase nume din Europa să ajungă și la acest congres. Avem aproximativ 10 vorbitori internaționali care vin din Marea Britanie, Turcia, Franța, Germania, Italia și Croația. Sunt specialiști de renume în microspectialitatea pe care o reprezintă și prezența lor aici încearcă să ridice nivelul științific al congresului. Pe lângă aceștia avem numeroși participanți din țară pentru că dorim să arătăm că oftalmologia românească se ridică în prezent la nivelul oftalmologiei mondiale. Am încercat ca toate materialele congresului să fie bilingve, atât în română, cât și în engleză„, a mai susținut Tătaru.
El a precizat că în cadrul congresului va fi lansat primul ghid național de cataractă care încearcă să aducă și în România „o standardizare” în diagnosticul și tratamentul acestei boli.
Societatea Română de Cataractă și Chirurgie Refractivă va organiza în perioada 20-22 iunie, la București, primul congres dedicat acestui domeniu.
Potrivit unui comunicat de presă, sub auspiciile Societății Române de Cataractă și Chirurgie Refractivă se va lansa și primul Ghid de cataractă, care dorește să aducă o standardizare în tratamentul modern al acestei afecțiuni.
Congresul se va bucura de un număr mare de participanți, peste 400 de medici oftalmologi, asistenți medicali și reprezentanți de firme.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Aproximativ 55.000 de operatii de cataractă se fac anual în România”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei