Astra Giurgiu a fost învinsă şi în al doilea meci din grupele Europa League, 1-2 cu Salzburg

Astra Giurgiu şi-a compromis serios şansele de calificare în primăvara europeană, după ce a pierdut şi al doilea meci din grupa D a Europa League, 1-2 su Salzburg, pe teren propriu.
Vicecampioana României este singura echipă din grupă fără vreun punct după etape, Salzburg şi Celtic Glagow, care a câştigat cu 1-0 meciul cu Dinamo Zagreb, împărţind prima poziţie, cu câte 4 puncte.

Astra_Salzburg125
Odată cu trecerea timpului, austriecii au reuşit însă să echilibreze disputa, iar în minutul 35 Kampl a egalat cu o finalizare simplă din interiorul careului.
Mai mult decât atât, cu trei minute înainte de pauză, Salzburg a trecut în avantaj, prin golul înscris de Soriano, la capătul unei combinaţii superbe cu Alan.
În repriza a doua, giurgiuvenii au încercat să forţeze egalarea, dar ocaziile mai mari au aparţinut tot austriecilor, care nu au mai reuşit să înscrie, astfel că rezultatul stabilit în prima parte a rămas neschimbat.
În etapa următoare, la 23 octombrie, Astra va juca în deplasare cu echipa Celtic Glasgow, de la ora 22.05.
În celălalt meci al serii, la Glagow, Celtic a învins cu 1-0 pe Dinamo Zagreb, unicul gol fiind marcat de Kris Commons în minutul 6.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Astra Giurgiu a fost învinsă şi în al doilea meci din grupele Europa League, 1-2 cu Salzburg”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI