Austria interzice purtarea vălului islamic în spațiile publice

Interzicerea valului islamic in Austria
Purtarea vălului islamic în spațiile publice va fi interzisă în Austria începând de la 1 octombrie, măsură pe care coaliția centristă aflată la putere a decis să o ia în fața progreselor extremei drepte, transmite vineri AFP.

Interdicția, care se referă la vălul integral — burqa sau niqab — și funcționează deja în țări ca Franța, Belgia, Bulgaria, precum și în unele regiuni din Elveția, face parte din „legea integrării” votată la jumătatea lunii trecute de parlamentul de la Viena. Încălcarea acestei prevederi urmează să fie sancționată cu o amendă de până la 150 de euro.
Măsura a generat intense dezbateri în Austria, mai ales în rândul comunității musulmane, iar președintele țării, ecologistul liberal Alexander Van der Bellen, care a promulgat textul vineri, a apreciat că „nu este o lege bună”.
„Aderăm la principiul unei societăți deschise, ceea ce presupune o comunicare deschisă”, a explicat la prezentarea proiectului coaliția la putere în Austria, respectiv social-democrații din SPOe și conservatorii din OeVP.
Legea integrării mai prevede, între altele, obligația sa refugiații și solicitanții de azil să semneze un „contract de integrare” cu un termen de un an, care să cuprindă participarea la cursuri de limbă și de educație civică și un bilanț al competențelor și pregătirii pentru integrarea profesională.
Ministrul austriac de externe Sebastian Kurz a generat o controversă la începutul acestui an, propunând să se meargă și mai departe și să se interzică și portul vălului simplu (hijab, care nu acoperă fața) de către persoanele care ocupă funcții publice, scrie Agerpres.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Austria interzice purtarea vălului islamic în spațiile publice”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei