Băsescu: Nu voi lua în considerație declarația Parlamentului

Basescu declaratii de presa

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că “domnilor” care îi cer demisia le spune că nu ia în considerare declaraţii ale Parlamentului în acest sens, menţionând că actuala majoritate este cea care a gestionat “marţea neagră” şi a respins vreo 10 cereri ale justiţiei legate de parlamentari, scrie Mediafax. “Nu am avut niciun fel informare legată de afacerea Sandu Anghel, trăim fiecare cu serviciul lui, cu obligaţiile lui, cu faptele lui. Nicio structură de informaţii nu m-a notificat cu privire la relaţia Sandu Anghel – Mircea Băsescu. Orice suspciune legată de intervenţia mea în procesul Sandu Anghel e demontată chiar de realitate. Nu există niciun motiv ca cineva să suspecteze că preşedintele ar fi intervenit în procesul acestui domn sau al membrilor familiei sale Îmi vine să râd şi de solicitarea domnului Iohannis pentru fapte pe care nu le-am comis în condiţiile în care nu îl văd suficient întremat pentru a declanşa o campanie prezidenţială”, a declarat președintele.
Traian Băsescu și-a cerut scuze românilor pentru faptele fratelui său: “Avem o Constituţie, legi care prevăd în ce situaţii Preşedintele nu-şi mai poate duce mandatul înante. În niciun caz când fratele preşedintelui este suspectat. Întâmplarea pe care nu mi-aş fi dorit-o niciodată şi pentru care cer scuze românilor. Acest lucru demontează însă marota că preşedintele dirijează tot. Constat că subordonaţii politici ai domnului Voiculescu, Călin Popescu Tăriceanu şi Victor Ponta, au găsit de cu cale să mobilizeze majoritatea parlamentară ca să ceară demisia preşedintelui. Eu nu spun că evenimentul cu fratele meu este un eveniment fericit, dimpotrivă nu ar fi trebuit să se întâmple. Îi anunţ pe aceşti domni că nu voi lua în considerare strigătele lor şi nicio Declaraţie a Parlamentului”.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Băsescu: Nu voi lua în considerație declarația Parlamentului”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei