In cadrul turneului acustic „Inconjurul lumii”, Vunk va ajunge si la malul marii

vunk-concerteaza-la-constanta

Vunk, trupa românească cu cea mai mare ascensiune din ultmii ani, pleacă în cel mai ambițios proiect muzical al acestui an: un turneu acustic în 18 orașe intitulat „Înconjurul lumii”.
Formaţia ajunge la malul mării vineri, 3 aprilie. Concertul, programat la ora 19.00 şi deschis de Alexandra Ușurelu, va avea loc pe scena Teatrului de Stat Constanţa. Membrii formaţiei vor interpreta cele mai cunoscute piese ale grupului într-o manieră unică.
„Pleacă”, „Scapă-mă de Ea”, „Așa și?!”, „Prăjitura cu Jeleu”, „Numai la Doi”, „1000”, „Dau Alarma” și celelalte hituri VUNK vor suna cum, probabil, nu le-ați mai auzit și vor aduce un surplus de magie și emoție întregului eveniment.
Biletele sunt disponibile la casele de bilete ale Teatrului de Stat şi în reţelele magazinelor Vodafone, Orange, Germanos, DOMO, în agenţiile Perfect Tour, în oficiile Poştei Române şi online http://iabilet.ro/. De asemenea, mai găsiţi bilete la Librăria Cărtureşti din City Park Mall şi la Senia, pe str. Ştefan Mihăileanu nr 7. Preţul biletelor este de 120 lei (VIP), 70 lei (categoria I), 40 lei (elevi şi studenţi).
Turneul a debutat pe 13 martie, la Piteşti, şi se va termina pe 4 aprilie, la Tulcea.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “In cadrul turneului acustic „Inconjurul lumii”, Vunk va ajunge si la malul marii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei