Cele mai apreciate unităţi de cazare din Delta Dunării vor fi premiate de AmFostAcolo.ro

Premiile AmFostAcolo
AmFostAcolo (www.amfostacolo.ro), cu sprijinul Asociației Litoral-Delta Dunării și al Asociației Patronatului în Turismul din Delta Dunării și Radio Constanța, organizează cea de a VI-a ediție a festivităţii de premiere a unităţilor de cazare din Delta Dunarii, care au acumulat recomandări pozitive si note foarte bune din partea utilizatorilor acestui site pentru anul 2017.

La conferinţa de presă organizată vineri 21 aprilie 2017 ora 14.30 la Complex Sunrise, Crișan vor participa: Corina Martin, Președinte al Asociației Litoral – Delta Dunării; Daniel Ilușca, Președinte al Asociației Patronale din Delta Dunării; Cornel Bociort, manager AmFostAcolo, reprezentați ai autorităților locale și unităților de cazare premiate.
Conferinţa de presă va fi urmată de festivitatea de premiere a celor 29 de unitati de cazare din Delta Dunării, care au întrunit cel mai mare grad de apreciere din partea turiştilor – membri ai comunităţii AmFostAcolo.
Criteriile de selecţie au fost:
1) părerile să fie reprezentative şi actuale – unitatea de cazare respectivă să fi acumulat in acest an și anul anterior un număr minim trei impresii şi recomandări din partea clienţilor săi;
2) gradul de recomandare general să fie de minim 80%;
3) mediile pe grade de satisfacție să fie de cel puțin 8;
4) unitățile de cazare să dețină certificat de clasificare.
Înfiinţat in 2008, AmFostAcolo.ro este principalul şi cel mai mare site de impresii turistice din România. Sub deviza “Şansa unei alegeri informate, garanţia unei vacanţe reuşite”, AmFostAcolo a reuşit să adune în rândurile sale o comunitate turistică impresionantă de aproape 85.000 de membri, o comunitate sufletistă si entuziastă care prin impresiile şi recomandările de călătorie din peste 25.000 de destinaţii distincte contribuie in mod esenţial la satisfacerea nevoilor de informare a oricărui turist român. În cei 8 ani de existenţă, saitul a reuşit să câştige proeminenţă şi chiar un rol de formator de opinie în domeniu, prin larga audienţă (aproximativ 1.000.000 de vizitatori unici şi 8 milioane de afişări pe lună, în sezon) şi prin calitatea şi cantitatea impresiilor şi recomandărilor adunate, în timp, în paginile sale.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Cele mai apreciate unităţi de cazare din Delta Dunării vor fi premiate de AmFostAcolo.ro”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei