Cinci români, victime ale accidentului din Ungaria, se află la Spitalul Szeged

Cinci-români-accidentati-in-Ungaria
Cinci români, victime ale accidentului din Ungaria, se află la Spitalul Szeged, informează un comunicat de presă remis luni Lumea Presei de Misterul Afacerilor Externe.

Pentru doi dintre cei cinci cetățeni români aflați în prezent la Spitalul Szeged se analizează posibilitatea externării în termen de aproximativ două zile, în funcție de evoluțiile stării de sănătate a fiecăruia.
Pentru al treilea cetățean român, cu leziuni grave, medicii evaluează posibilitatea transferării în termen de două zile la o unitate spitalicească din România. Cel de-al patrulea cetățean român, rănit grav, este posibil să rămână în spital aproximativ 5 zile, urmând ca medicii să stabilească posibilitatea de externare/transferare, în funcție de evoluția stării sale de sănătate„, arată MAE. Al cincilea cetățean român, șoferul autocarului, având răni ușoare, va putea rămâne minimum 48 de ore în Spitalul Szeged. Totodată, există indicii potrivit cărora șoferul autocarului va rămâne în Ungaria până la finalizarea anchetei judiciare.
În funcție de decizia medicilor privind data externării, vor fi luate măsurile necesare pentru ca cetățenii români să fie preluați de la spital și transportați în România, prin grija firmei de transport care a efectuat cursa din Italia în România. Potrivit reprezentantului firmei de transport,în cursul acestei seri, un autocar va sosi la Mako, pentru a prelua cetățenii români nevătămați, în vederea transportării în România„, se menționează în comunicat.
De asemenea, patru cetățeni români răniți ușor au fost transportați la spitalul din localitatea Oroshaza, după care au fost externați, iar alți patru români răniți ușor au fost transportați la spitalul din Mako, ulterior fiind externați.â
Persoanele care nu au fost rănite în accident se află în prezent în incinta poliției ungare din Mako. Potrivit MAE, ele au beneficiat de asistența Consulatului General al României la Szeged și de sprijinul poliției locale ungare.
Luni, în apropierea localității Mako, Ungaria, un autocar la bordul căruia se aflau 32 de persoane a alunecat într-un șanț, pe fondul condițiilor meteo nefavorabile, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Cinci români, victime ale accidentului din Ungaria, se află la Spitalul Szeged”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei