Comisia Europeana – Trebuie repartizati lunar in UE 6000 de refugiati aflati in Italia si Grecia

Refugiati in Europa

Comisia Europeană a făcut joi apel încă o dată la țările europene să accelereze „relocalizarea” refugiaților aflați în Italia și Grecia, stabilind un obiectiv de 6.000 de persoane pe lună, în cadrul unei reuniuni la Bruxelles a miniștrilor de interne din țările membre ale Uniunii Europene, relatează AFP.
Țările europene nu au repartizat până în prezent decât 885 de refugiați din hotspot-urile instalate în cele două țări, în timp ce planul de relocalizare, adoptat de către UE în urmă cu șase luni, se referea la 160.000 de persoane provenite din Siria, Irak și Eritreea.
„Rezultatele sunt încă prea slabe”, a spus comisarul european pentru migrație, Dimitris Avramopoulos, la încheierea unei reuniuni a miniștrilor de interne din UE.
„Trebuie să ajungem la un ritm de 6.000 de persoane pe lună”, a afirmat comisarul, estimând că, dacă acest plan de repartizare „nu funcționează, atunci sistemul se prăbușește”, cu referire la toate măsurile luate de către UE pentru a răspunde afluxului de migranți.
Eșecul de până acum al planului de relocalizare este în mare parte legat de reaua voință a unor state membre, care întârzie să propună locuri de cazare disponibile, în pofida repartizării obligatorii, notează AFP, citat de Agerpres. Ungaria și Slovacia au pus chiar în cauză planul în fața justiției europene.
Un alt motiv avansat pentru a explica eșecul planului este reticența solicitanților de azil care sosesc în Italia sau în Grecia de a se înscrie într-un program care le impune o destinație, unii preferând să încerce să ajungă prin mijloace proprii în țara care vor.
Potrivit ultimelor cifre furnizate de către autorități, în Grecia ar exista în prezent circa 40.000 de refugiați, care nu mai pot să-și continue drumul către nordul continentului pe ruta balcanică.
Persoanele deja sosite în Grecia nu sunt vizate de noul plan aflat în negociere cu Ankara, care prevede trimiterea către Turcia a tuturor migranților care sosesc în insulele grecești de pe țărmurile Turciei.
Comisarul Avramopoulos a făcut apel joi la statele membre ale UE să acorde ajutor Atenei. „Grecia nu poate face față singură unei situații atât de dificile: este o problemă europeană care trebuie să aibă o soluție europeană”, a mai spus comisarul.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Comisia Europeana – Trebuie repartizati lunar in UE 6000 de refugiati aflati in Italia si Grecia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei