De la 1 noiembrie se maresc salariile a zeci de mii de bugetari.

Salarii_marite_bugetari

Salarii majorate cu 50 la sută pentru zeci de mii de bugetari, de la 1 noiembrie. Decizia apare în ordonaţa de urgenţă privind rectificarea bugetară.
În jur de 70.000 de angajaţi ai statului vor primi de la 1 noiembrie salarii majorate cu 50%, potrivit ordonanţei de urgenţă privind rectificarea bugetară făcută de Guvern. Este vorba despre funcţionarii publici, dar şi personalul contractual din cadrul Ministerului de Finanţe, ANAF, Agenţia Naţională pentru Achiziţii publice şi ai Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili care beneficiază, potrivit ordonanţei de recificare, de 25 de clase de salarizare succesive peste clasa de salarizare în care sunt încadraţi. Potrivit România TV, asta înseamnă că salariile acestora sunt crescute cu 50%.
Sindicatele susţin că în proiectul de rectificare care a ieşit din Guvern şi care a fost discutat cu ele nu există această majorare. Creşterea aceasta însă dă peste cap evoluţia salariilor în următoarea lege care trebuie să se aplice de la 1 ianuarie 2016.
O nouă rectificarea bugetară a fost adoptată vinerea trecută, în ședința de Guvern. Premierul Victor Ponta a anunţat că bugetul Ministerului Sănătăţii a fost majorat cu 360 de milioane de lei, sumă ce acoperă mărirea cu 25% a salariilor pentru întreg sistemul medical şi cheltuielile suplimentare pentru medicamente.
Este o rectificare bugetară pozitivă. Toti cei care au solicitat sume suplimentare au primit. Suntem in continuare pe excedent bugetar„, a declarat Victor Ponta la finalul şedinţei.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “De la 1 noiembrie se maresc salariile a zeci de mii de bugetari.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei