Fâșia Gaza: 46 de palestinieni morţi în urma raidurilor israeliene

46 de palestinieni morţi în urma raidurilor israeliene

16 palestinieni au fost uciși sâmbătă seară în urma unor noi lovituri ale aviației israeliene în Fâșia Gaza, ridicând la 46 numărul persoanelor decedate în cursul acestei zile, cea mai sângeroasă după declanșarea noului conflict dintre Israel și mișcarea Hamas
Cel puțin 15 palestinieni și-au pierdut viața într-o lovitură israeliană în cartierul Touffah din orașul Gaza care a distrus un imobil și o moschee„, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgență, Ashraf al-Qoudra, conform Agerpres.
În total, 35 de persoane au fost rănite în acest atac, în timp ce un alt palestinian a fost omorât în sudul enclavei, la Rafah.
În paralel, forțele israeliene au anunțat într-un comunicat că îi îndeamnă pe locuitorii din nordul Fâșiei Gaza să își părăsească locuințele în perspectiva unor noi lovituri.
Armata „va transmite mesaje rezidenților din nordul Fâșiei Gaza în care le cere să evacueze locuințele pentru propria lor securitate și subliniază pericolul pentru aceștia de a sta în vecinătatea Hamas„, mișcarea palestiniană care deține controlul asupra enclavei, potrivit documentului citat.
La rândul său, Hamas a tras în cursul serii o nouă salvă de rachete în direcția orașelor Tel Aviv și Ierusalim, precum și a Cisiordaniei ocupate, fără să se înregistreze victime.
În total, 151 de palestinieni și-au pierdut viața, iar peste 1.000 au fost răniți în raidurile aviației israeliene după declanșarea, marți, a operațiunii „Protective Edge” (Limita de protecție).
Consiliul de Securitate al ONU a cerut încetarea focului între Israel şi Hamas. Iar Washingtonul s-a oferit să medieze un armistiţiu în Fâşia Gaza. Preşedintele american Barack Obama l-a sunat pe premierul israelian pentru a-şi exprima temerea în privinţa unei agravări a conflictului.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Fâșia Gaza: 46 de palestinieni morţi în urma raidurilor israeliene”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei