Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

A fost promulgată legea privind pensia de urmaș pentru copiii militarilor căzuți la datorie

Promulgarea legii pensiilor de urmas
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, miercuri, decretul privind promulgarea Legii pentru completarea art. 114 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi a art. 55 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat.

Legea are ca obiect de reglementare crearea cadrului legal pentru eliminarea situaţiilor discriminatorii în care se află copiii urmaşi ai persoanelor care aveau calitatea de soldaţi şi gradaţi profesionişti în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice în perioada în care erau asiguraţi în sistemul public de pensii, în temeiul Legii nr.19/2000, în raport cu urmaşii soldaţilor şi gradaţilor profesionişti care beneficiază de dreptul la pensie militară de urmaş, sub incidenţa prevederilor art.47 şi 55 alin.(1) din Legea nr. 223/2015, cu modificările şi completările ulterioare.
Actul normativ prevede că în sistemul public de pensii plata pensiei se suspendă începând cu luna următoare celei în care a intervenit una dintre următoarele cauze: copiii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special în activitate sau în rezervă, mobilizaţi sau concentraţi în unităţi militare, decedaţi ca urmare a unor acţiuni specifice, prin accidente, catastrofe sau alte asemenea evenimente intervenite în timpul şi din cauza serviciului sau a unor misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, cărora li s-a deschis dreptul la pensie de urmaş în sistemul public de pensii, optează pentru o altă pensie.
Legea mai stipulează că de o pensie de urmaş egală cu baza de calcul, dacă optează pentru aceasta, pot beneficia şi urmaşii militarilor, poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special, cărora li s-a deschis dreptul la pensie de urmaş în sistemul public de pensii.
Tot astăzi, președintele Iohannis a mai semnat decretele privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, precum şi pentru stabilirea unor măsuri privind evaluarea funcţionarilor publici pentru anul 2018; a Legii privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 10/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene nerambursabile aferente politicii agricole comune şi a Legii pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilităţi persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localităţi din Munţii Apuseni şi în Rezervaţia Biosferei „Delta Dunării”. (Agerpres)

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “A fost promulgată legea privind pensia de urmaș pentru copiii militarilor căzuți la datorie”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI