Germania este noua campioană mondială. A învins Argentina cu 1-0, după prelungiri.

#

Reprezentativa Germaniei a câştigat Cupa Mondială pentru a patra oară în istorie, în urma victoriei de duminică, de pe arena Maracana din Rio de Janeiro, obţinută după prelungiri, scor 1-0, în faţa selecţionatei Argentinei.

Gol Mario Gotze

Unicul gol al meciului a fost marcat de Mario Gotze, în minutul 113, după o pasă de la Andre Schurrle.

Bucuria lui Mario Gotze
În minutul 30, Gonzalo Higuain a marcat pentru Argentina, însă golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid. În minutul 45+1, Howedes a trimis mingea în bară.

Neur si Messi
Mario Gotze a fost ales omul meciului. Lionel Messi a fost declarat cel mai bun jucător al turneului final din Brazilia.
Neuer a fost desemnat cel mai bun portar al competiţiei.
Germania devine astfel prima naţională din Europa care cucereşte titlul suprem în America de Sud şi egalează Italia la numărul de trofee.
Victoria Germaniei nu este doar victoria celei mai bune echipe a turneului, ci şi succesul unui model sănătos şi al unui fotbal cu un plan bine pus la punct, de la care nu s-a abătut nici în momentele dificile de după eşecurile de la Euro 2008 şi 2012 sau de la Cupa Mondială din 2010. În Brazilia, naţionala lui Low a jucat pentru a patra oară consecutiv în semifinale, o performanţă unică în istoria competiţiei, şi a reuşit în sfârşit să meargă până la capăt, după ce pierduse finala din 2002 şi semifinalele de la precedentele două ediţii.
Argentina rămâne cu cele două titluri mondiale (1978, 1986), având și trei finale pierdute: 2-4 cu Uruguay, în 1930, 0-1 cu Germania în 1990 și 0-1 cu Germania în 2014.
Argentina si Germania s-au mai întâlnit în doua finale până acum. În 1986, în Mexic, Argentina lui Maradona a câştigat cu 3-2, în timp ce, după 4 ani, Germania lui Lothar Matthaus şi-a luat revanşa si a învins cu 1-0 după golul din penalty al lui Brehme.
Cele două formaţii s-au întâlnit până acum de 20 de ori, Germania are şapte victorii, Argentina s-a impus de nouă ori, iar cinci partide s-au încheiat la egalitate.
Ultimul meci direct dintre cele două echipă a fost în 2012 când sudamericanii s-au impus cu 3-1 într-o partidă amicală.
Au evoluat echipele:
Germania: 1. Manuel Neuer — 16. Philipp Lahm (căpitan), 20. Jerome Boateng, 5. Mats Hummels, 4. Benedikt Hoewedes — 23. Christoph Kramer (9. Andre Schuerrle, 31), 7. Bastian Schweinsteiger — 13. Thomas Mueller, 18. Toni Kroos, 8. Mesut Oezil (17. Per Mertesacker, 120) — 11. Miroslav Klose (19. Mario Goetze, 88). Selecționer: Joachim Loew.
Argentina: 1. Sergio Romero — 4. Pablo Zabaleta, 15. Martin Demichelis, 2. Ezequiel Garay, 16. Marcos Rojo — 8. Enzo Perez (5. Fernando Gago, 86), 14. Javier Mascherano, 6. Lucas Biglia, 22. Ezequiel Lavezzi (20. Sergio Aguero, 46) — 10. Lionel Messi (căpitan), 9. Gonzalo Higuain (18. Rodrigo Palacio, 78). Selecționer: Alejandro Sabella.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Germania este noua campioană mondială. A învins Argentina cu 1-0, după prelungiri.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei