Grindeanu: Am avut excedent pe primele două luni ale anului 2017

Sorin Grindeanu
Premierul Sorin Grindeanu a declarat, joi, că pe primele două luni ale anului 2017 s-a înregistrat excedent bugetar și a adăugat că la finalul trimestrului I lucrurile vor arăta „mult mai bine” decât în perioada similară a anului trecut.

„În luna februarie a anului 2017, totalul veniturilor bugetare realizate de ANAF a fost cu aproximativ 900 de milioane de lei mai mare decât în luna februarie a anului 2016, adică cu 6,7%. De asemenea, datele pe care le avem aproape la zi pentru luna martie arată că trendul se menține. Și așa cum știți, pe primele două luni ale anului 2017 și cum s-a mai anunțat de către reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice, nu a fost vorba deloc de ceea ce spuneau mulți, și anume de deficit, de depășire și de toate lucrurile pe care dumneavoastră le știți. Am avut excedent pe primele două luni ale anului 2017. Sigur, toate amănuntele legate de cifre, de tot ceea ce înseamnă număr de angajați, de creșterea producției industriale și toate aceste lucruri o să vi le prezinte domnul ministru al Finanțelor Publice”, a declarat Sorin Grindeanu, la Palatul Victoria, într-o conferință de presă comună cu ministrul Finanțelor Publice.
Fiind întrebat despre faptul că veniturile pe primele două luni ale lui 2017 au fost mai scăzute cu 1,4% față de perioada similară a anului 2016, premierul a explicat, între altele, că din datele primite de la finanțiști, luna ianuarie a anului trecut a fost una „excepțională din punct de vedere fiscal”, având în vedere și sume intrate din atragerea fondurilor europene.
„S-au adus foarte multe venituri la bugetul de stat și prin plata anumitor lucruri care țineau de fonduri europene. Din păcate, noi nu am avut ce să facem pe acest subiect, anul trecut nu prea s-au întâmplat lucruri în acest domeniu, dar ianuarie, din ceea ce spun finanțiștii, ianuarie 2016 a fost o lună greu de repetat în istoria fiscală din România. Ceea ce-mi doresc, și va face public domnul Viorel Ștefan, este ca în primul trimestru, atunci când veți avea toate datele, să stea mai bine, și sunt optimist, din ceea ce știm astăzi, că așa stau lucrurile, la sfârșitul primului trimestru, mai bine, mult mai bine decât în primul trimestru al anului 2016. Așa că temerile dumneavoastră eu cred că o să fie spulberate”, a mai declarat Grindeanu.
Premierul a reamintit că are, săptămânal, întâlniri cu ministrul Finanțelor Publice și cu șeful ANAF, pentru a se asigura că toate măsurile din programul de guvernare sunt aplicate, pentru a păstra balanța între venituri și cheltuieli în limitele legii și pentru respectarea deficitului bugetar și a acordurilor pe care România le are cu organismele financiare internaționale.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Grindeanu: Am avut excedent pe primele două luni ale anului 2017”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei