Guvernul a aprobat Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița

Porci din rasele Bazna si Mangalita
Crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița vor beneficia, în perioada 2018-2020, de o schemă de sprijin financiar pentru aplicarea programului de susținere a acestora în vederea producerii cărnii de porc, pentru creșterea, îngrășarea și livrarea porcilor din rasele Bazna sau Mangalița către un procesator/altă persoană juridică, potrivit unei Hotărâri adoptate în ședința de astăzi a Guvernului.

Potrivit unui comunicat al Executivului remis Lumea Presei, la această schemă de ajutor de minimis participă, pe baze contractuale, furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, crescătorii de porci din rasele Bazna și/sau Mangalița și procesatorii/alte persoane juridice care defășoară activități de prelucrare și conservare a cărnii, activități de comerț cu ridicata al cărnii și produselor din carne, activități de comerț cu amănuntul al cărnii și al produselor din carne.
Potrivit acestui program de sprijin, crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița, care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare, vor primi cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 și maxim 10, pentru creștere, îngrășare și livrare către un procesator cu care au încheiat contract în acest sens.
Purceii pentru creștere și îngrășare sunt preluați de procesatori de la furnizorii de purcei din rasele Bazna și/sau Mangalița, în baza unui contract de livrare și transportați crescătorilor de porci.
”Ajutorul de minimis reprezintă numărul de purcei primiţi cu titlu gratuit din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa de beneficiari, iar valoarea acestuia se calculează solicitantului ajutorului, respectiv furnizorul de purcei, prin înmulţirea numărului de purcei cu 250 lei/cap purcel. Pentru a beneficia de acest program, crescătorii de porci trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii de eligibilitate, respectiv să deţină exploataţii înregistrate sau autorizate sanitar veterinar, să încheie un contract cu un procesator sau cu altă persoană juridică, să primească cu titlu gratuit, un număr par de purcei, minim 2 şi maxim 10, de la un procesator sau de la o altă persoană juridică, cu care are încheiat contract, să livreze minimum 50% din purceii primiţi cu titlu gratuit, la procesatorul sau la altă persoană juridică, cu care a încheiat contract, la o greutate, în viu, de minim 130 kg/cap, să respecte structura raţiei furajere stabilită în contractul cu procesatorul sau cu o altă persoană juridică şi să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat, în conformitate cu prevederile art.1 pct.16 din anexa la Ordinul ANSVSA nr. 40/2010 privind aprobarea Normei sanitare veterinare pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, cu modificările şi completările ulterioare”, se mai precizează în comunicatul Executivului.
Furnizorii de porci solicitanți ai ajutorului de minimis, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) sa dețină scroafe și/sau scrofițe, înscrise în registrul genealogic;
b) să furnizeze purcei înțărcați către procesator sau altă persoană juridică, la greutate minimă de 10 kg/cap, în baza unui contract de livrare;
c) purceii să fie identificați potrivit legislației în vigoare.
Procesatorii și alte persoane juridice trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a) să preia purceii de la furnizori, în baza unui contract de livrare și să îi transporte către beneficiari,
b) să încheie contract cu beneficiarii pentru creșterea și îngrășarea purceilor,
c) să preia de la beneficiari, în vederea abatorizarii si procesarii, cel puțin 50% din efectivul de purcei destinat îngrășării/beneficiar, la o greutate minimă, în viu, de 130 kg/cap
d) să plătească beneficiarului prețul stabilit prin contract.
”În termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, furnizorii de purcei din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa, crescătorii de porci din rasele Bazna şi/sau Mangalita şi procesatorii/alte persoane juridice, pot solicita înscrierea în Program, în baza unei cereri, care se depune la direcţia agricolă judeţeană (DAJ), care îi înregistrează în registrele unice corespunzătoare, precum şi în registrul de evidenţă al ajutorului de minimis. Durata de aplicare a acestei scheme de ajutor de minimis este 2018-2020, iar valoarea totală a schemei de ajutor de minimis pentru anul 2018 este de 4,6 mil. lei, în limita sumelor aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu această destinaţie, de la bugetul de stat”, se mai arată în comunicat.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Guvernul a aprobat Programul de sprijin pentru crescătorii de porci din rasele Bazna și Mangalița”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei