Hipermarketurile din Romania cu CELE MAI MARI castiguri.

AuchanMajoritatea reţelelor de retail din România au fost profitabile anul trecut, cele mai mari câştiguri fiind înregistrate de Kaufland, Carrefour şi Mega Image şi Penny Market, care a revenit pe profit, în timp ce Auchan a trecut pe pierderi, ca urmare a preluării celor 20 de hipermarketuri real.

Datele financiare pentru 2013 ale Lidl, Cora şi Metro nu au fost publicate.

Anul trecut, comerţul modern l-a depăşit pentru prima dată pe cel tradiţional, a fost finalizată cea mai mare tranzacţie din retail, Auchan cu Real, marile reţele au deschis circa 270 de magazine, majoritatea de proximitate şi supermarketuri, şi s-au extins pe online.

Kaufland, care deţine cea mai mare reţea de hipermarketuri de pe piaţa locală, a înregistrat anul trecut o creştere cu peste 20% a profitului net, la 331 milioane lei (75 milioane euro), la afaceri cu 13% mai mari, la 7,26 miliarde lei (1,64 miliarde euro). Anul trecut Kaufland a deschis opt hipermarketuri noi şi de la începutul anului alte două, ajungând la 91 de unităţi. Astfel, Kaufland îşi menţine prima poziţie în topul marilor retaileri din România, după vânzări.

Acesta este urmat de Carrefour, care operează 150 de magazine sub patru formate: hipermarket-uri, supermarket-uri, magazine de proximitate şi un magazin online, cu un profit net de 144,3 milioane lei (33 milioane euro), în creştere cu 38% comparativ cu 2012, la afaceri de 4,29 miliarde lei (970 milioane euro), în stagnare. În 2013, Carrefour a inaugurat 52 de magazine. De la începutul acestui an, compania s-a axat pe extinderea magazinelor de proximitate Express, dar a pierdut cel mai mare francizat – Angst, şi a anunţat intrarea cu două noi formate – Supeco (situat între cash&carry şi discount) şi Contact – franciză pentru mediul rural.

Al treilea clasat este Mega Image, care operează o reţea de 311 supermarketuri şi magazine de proximitate, cu un profit net de 55,1 milioane lei (12,5 milioane euro), în creştere cu 18%, la afaceri de 2,33 miliarde lei (530 milioane euro), cu 33% mai mari. Mega Image a deschis 104 magazine noi anul trecut, dintre care 37 supermarketuri Mega Image, 66 magazine de proximitate Shop&Go şi o unitate dedicată produselor congelate, AB Cool Food. Pentru 2014, compania a anunţat continuarea extinderii în Bucureşti şi dezvoltării unui depozit nou.

Reţeaua de supermarketuri Profi şi-a dublat profitul net anul trecut, de la 13,1 milioane lei în 2012 la 26,8 milioane lei (6 milioane euro), în timp ce cifra de afaceri a crescut cu 26%, la 1,45 miliarde lei (330 milioane euro). Retailerul a deschis 63 de magazine în 2013 şi şi-a propus să menţină ritmul de inaugurări şi în acest an. În prezent, Profi are o reţea de 226 unităţi.

Billa a rămas pe profit anul trecut, de 2,17 milioane lei (493.000 euro), în scădere cu 40% faţă de anul anterior, dar cifra de afaceri a urcat cu 7,3%, la 1,35 miliarde lei (307 milioane euro).
Anul trecut, retailerul a deschis 10 magazine în oraşe precum Cernavodă, Constanţa, Braşov, Bucureşti, Iaşi, Piteşti, Râşnov şi Timişoara şi a închis un supermarket în Carei (judeţul Satu Mare). În prezent, reţeaua numără 80 de supermarketuri.

În cazul hipermarketurilor Cora, reprezentanţii companiei declarau la începutul anului că reţeaua de 12 hipermarketuri a încheiat anul trecut cu vânzări în creştere cu 13,5% comparativ cu 2012, în contextul deschiderii a încă două magazine. În anul 2012, cora a avut o cifră de afaceri de 1,6 miliarde lei (359 milioane euro) şi un profit de 24,5 milioane lei (5,5 milioane euro), în scădere cu 38,5%.

În ceea ce priveşte compania Selgros Cash&Carry, atât cifra de afaceri, cât şi profitul net au scăzut, cu 9,8%, la 3,09 miliarde lei (699 milioane euro), şi, respectiv, cu 21,3%, la 54 milioane lei (12,2 milioane euro). Selgros deţine 19 magazine în România.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Hipermarketurile din Romania cu CELE MAI MARI castiguri.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei