Iată cine sunt câștigătorii ediţiei a doua a Festivalului Peștelui și al Fructelor de Mare

IFA_6912
Luni, 8 mai 2017, a avut loc ediţia a doua a Festivalului Peştelui şi al Fructelor de Mare, eveniment organizat de Asociaţia Profesioniştilor în Gastronomie, împreună cu Asociaţia Litoral – Delta Dunării şi Restaurantul Aurora din Mamaia.

Festivalul Peştelui şi al Fructelor de Mare s-a desfăşurat sub forma unui concurs de artă culinară cu specific pescăresc şi fructe de mare şi s-a adresat bucătarilor şi maeştrilor bucătari din restaurantele din toată ţara. La această ediţie, au participat concurenţi din Bucureşti, Brăila, Buzău, Năvodari, Olimp, Constanţa şi Mamaia.

IMG_20170508_144816
Preparatele au fost notate de un juriu format din: maeștrii Artei Culinare Gheorghe Haneş, maestru bucătar multipremiat, Robert Voicu, de la Unilever România, Petrişor Tănase, maestru în arta culinară, fondator al Şcolii de Maeştri în Arta Culinară din Bucureşti şi realizator de emisiuni gastronomice, Cerasela Lungu, câştigătoarea mai multor olimpiade şi campionate de gastronomie, Cecilia Ene, de asemenea câştigătoare a concursurilor internaţionale de profil, şi Ismail Chiptur, maestru în arta culinară.
Câştigătorii acestei ediţii sunt:
Marele Trofeu: Înlarg Constanţa
Locul I: Aurora Mamaia, Iaki Mamaia, Aqua by the Sea Constanţa, Imperial Mamaia, Modern Năvodari, Dorna Mamaia, Zodiac Constanţa, Popasul Pescarilor Olimp, Mandala Mamaia, Madame Margo Constanţa, Aqua by the Sea Constanţa, Dobrogea Constanţa, Valentino Brăila, Şcoala Bella Italia Brăila
Locul II: Briza Pub & Beach Mamaia, Cinque Terre Constanţa, Oxford Constanţa, Casa cu Tei Buzău
Locul III: Beluga Mamaia.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Iată cine sunt câștigătorii ediţiei a doua a Festivalului Peștelui și al Fructelor de Mare”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI