Încă o filă de istorie s-a scris în legenda Festivalului Antic Tomis 2015

Constanta s-a transformat, timp de trei zile, in cea mai mare scena istorica in care protagonistii au fost “dacii si romanii”, admirati de mii de turisti si localnici, la cea de a IV-a editie a Festivalului Antic Tomis.

Încă o filă de istorie s-a scris în legenda Festivalului Antic Tomis 2015
Foto: Rebeka Bernetic


Capsula timpului s-a spart, revărsând daci, romani, gladiatori, sarmați, negustori și nimfe în ultima cetate și împrejurimile sale din bătrânul parc Tăbăcărie. Timp de trei zile, Constanța s-a întâlnit cu Tomis, centurionii și tarabostes s-au văzut cu urmașii lor de peste milenii, pe care au încercat să-i învețe vechile meșteșuguri, le-au predat lecții ale războiului cu sabia și arcul cu săgeți, i-au învățat puțină istorie despre strămoșii lor, sub mantia Festivalului Antic Tomis.

Constănțenii și turiștii au mers la atelierele din Parcul Tăbăcărie, organizate în cadrul Festivalului Antic Tomis. În atelierele meșteșugărești, amenajate în Parcul Tăbăcărie din Constanța, trecutul pare că a îmbrățișat prezentul. Oricine a ajuns aici s-a simțit, chiar și pentru câteva clipe, teleportat în urmă cu două mii de ani, pe vremea dacilor și romanilor. Înainte de orice luptă, vitejii își pregăteau armele.
Festivalul Antic Tomis a început vineri, cu o grandioasă paradă ale eroilor legendari pe principalele bulevarde ale oraşului, terminată în piaţa Ovidiu unde a avut loc ceremonia de aprindere a flăcării cetăţii antice Tomis. Evenimentele s-au mutat apoi în parcul Tăbăcărie, din apropierea staţiunii Mamaia, unde a avut loc bătălia dintre daci şi romani.
Turiștii prezenți în stațiunea Mamaia, au urmărit cu interes cea de-a doua paradă ale eroilor legendari unde au asistat la luptele aprige dintre daci și romani. De asemenea, cei peste 5000 de spectatori au putut asista tot sâmbătă seara, în piațeta Perla, la un spectacol de teatru antic pus în scenă de studenţii Facultăţii de Arte ai Universităţii Ovidius, la final, piesa "Antigona" de Sofocle.
Tot în prima seară a Festivalului Antic Tomis, la ieșirea din tabăra fesivalului a Reginei Tomiris alături de grupul de prieteni TOMIRIS, un tânăr de 15 ani, elev la Liceul Tomis din Constanța, s-a apropiat de Regină, unde a dorit să îi spună cu toată sinceritatea lui că: "Vroiam să vă spun că apreciez foarte tare ceea ce faceți aici și aveți tot respectul meu. Nu vezi așa ceva în fiecare zi în orașul acesta". Cu toții, au amuțit, au rămas fără cuvinte, nu au știu ce să mai spună. Iată că există și tineri care apreciază acest festival, istoria și cultura. Sincere Felicitări, Vangheliss pentru cuvintele frumoase adresate Reginei Tomiris pe care le-ai rostit cu atâta emoție în suflet. Pe toți ne-au emoționat foarte tare și ai toată aprecierea din partea grupului de prieteni, dar și din partea redacției Lumea Presei pentru că știi să apreciezi eforturile, sacrificiile și munca pe care oamenii cu suflet care își dau și sufletul pentru a realiza și promova Constanța și turismul de pe litoralul românesc! Lumea trebuie să înțeleagă că acest festival, de la an la an, atrage mii de turiști și că este o lecție de istorie pentru tinerii care vin din urmă.
În cele trei zile ale Festivalul Antic Tomis nu au lipsit nici dansurile nimfelor, teatrul de păpuși, ritualurile antice de nuntă sau jocurile pentru copii. Cei mici au avut ocazia să învețe cum se fac vasele din lut.
Vizitatorii au avut oportunitatea de a interacţiona cu dacii şi romanii mult mai intens, încă de dimineaţă, apoi a continuat cu întreceri de tir cu arcul şi expoziţii de gastronomie antică, la care publicul a putut degusta feluri de mâncare preparate după reţete vechi de câteva mii de ani. Au gustat din aceleaşi bucate pe care femeile le găteau în urmă cu două mii de ani pentru bărbaţii daci şi romani, au putut probat costumele romane, au învățat tehnici de luptă, au tras cu arcul și s-au fotografiat în toate aceste ipostaze.
Copiii au fost și ei preocupați să deprindă meșteșugurile antice. Unii au modelat lut, alții au confecționat talismane din piele pictată sau au cusut la gherghef.
Dacii şi romanii s-au confruntat lângă vechea cetate Tomis. Publicul a văzut reconstituiri ale celebrelor lupte dintre daci şi romani.
Festivalul s-a încheiat duminică seara, cu un nou spectacol de teatru antic oferit de de studenţii Facultăţii de Arte ai Universităţii Ovidius din Constanța.
Ce-a de-a patra ediție a Festivalului Antic Tomis a fost organizat de Asociaţia pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Litoral - Delta Dunării, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanţa și cu participarea a 180 de daci, romani, celți și nimfe, reprezentând cinci asociații de reconstituire istorică: Terra Dacica Aeterna din Cluj, Scythia Minor din Dobrici, Bulgaria, Garda Apulum din Alba Iulia, România - Dacia Casa Noastră din Constanţa și Nimfele Dace din Zalău. (Foto: Ovidiu Oprea)