A inceput “Litoralul pentru Toti”. Programul s-a extins si in Republica Moldova

litoral-jupiter
Zeci de hoteluri din staţiunile de la mare s-au înscris în programul „Litoralul pentru Toţi”, aşteptând turiştii să îşi petreacă vacanţele în intervalul 4 mai-19 iunie, ofertele de cazare fiind şi cu 50% mai ieftine decât în vârf de sezonul estival. După o perioadă de întrerupere de câţiva ani, programul social a fost extins şi în Republica Moldova.

Asociatia Litoral – Delta Dunării, Federația Patronatelor din Turismul Românesc și Asociația Națională a Agențiilor de Turism au lansat programul „Litoralul pentru Toți„, ediția de primăvară (4 mai – 19 iunie 2015).
În urma discuţiilor avute cu Federaţia de Promovare Turistică din Republica Moldova, programul a fost extins şi în Republica Moldova. Astfel, turiştii moldoveni pot cumpăra pachete de vacanţă de la agenţiile de turism din Moldova, care vând programul “Litoralul pentru toţi”.
Litoralul românesc este acum în sfârșit pentru toți, inclusiv pentru cei din Republica Moldova, care până acum alegeau să plece în alte țări în perioada estivală. Pe lângă venirea cetățenilor Republicii Moldova pe malul Mării Negre, în viitor ne propunem să dezvoltăm relații de parteneriat cu Asociațiile de profil din România, inclusiv cele care promovează vacanța la mare, nu doar la munte. Împreună trebuie să promovăm și să arătăm basarabenilor, precum și românilor din partea dreaptă a Prutului, că sunt locuri frumoase de vizitat pe ambele maluri ale râului care ne desparte„, a declarat Alexandru Filipschi, Președintele Federației de Promovare a Turismului din Republica Moldova.
Pentru zona Mamaia – Constanta – Eforie tarifele maximale pentru această ediție ajung până la:
• 205 lei / 6 nopți / pers. Hotel 1* fără mic dejun;
• 235 lei / 6 nopți / pers. Hotel 2* fără mic dejun;
• 265 lei / 6 nopți / pers. Hotel 3* fără mic dejun;
• 315 lei / 6 nopți / pers. Hotel 2* cu mic dejun;
• 425 lei / 6 nopți / pers. Hotel 3* cu mic dejun;
• 485 lei / 6 nopți / pers. Hotel 4* cu mic dejun;
• 605 lei / 6 nopți / pers Hotel 5* cu mic dejun.
Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de 5 nopti / persoana ajung până la:
• Hotel 3* ALL INCLUSIVE : 765 lei / 5 nopți / pers.;
• Hotel 4* ALL INCLUSIVE : 875 lei / 5 nopți / pers.;
• Hotel 5 *ALL INCLUSIVE : 985 lei / 5 nopți / pers.
Pentru sudul litoralului (statiunile Costinești, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai, Vama Veche) tarifele maximale pentru această ediție ajung până la:
• 159 lei / 6 nopți / pers. Hotel 1* fără mic dejun;
• 179 lei / 6 nopți / pers. Hotel 2* fără mic dejun;
• 199 lei / 6 nopți / pers. Hotel 3* fără mic dejun;
• 269 lei / 6 nopți / pers. Hotel 2* cu mic dejun;
• 329 lei / 6 nopți / pers. Hotel 3* cu mic dejun;
• 379 lei / 6 nopți / pers. Hotel 4* cu mic dejun;
• 469 lei / 6 nopți / pers Hotel 5* cu mic dejun.
Până acum s-au înscris în program 21 unități de cazare.
Programul „Litoralul pentru toţi“ va fi reluat la sfârşitul verii. Turiştii care nu-şi pot permite un sejur pe litoral în miez de sezon mai pot opta pentru „Zile gratuite de vacanţă pe litoral“, program care se derulează spre sfârşitul lunii august. Oferta se referă la sejururi de minimum cinci nopţi şi este disponibilă sub forma „Plăteşti 5 nopţi şi stai 6” sau „Plăteşti 6 nopţi şi stai 7”.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “A inceput “Litoralul pentru Toti”. Programul s-a extins si in Republica Moldova”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei