Indemnizația minimă de creșterea copilului se va majora din 2018

Indemnizatia copii
Indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei, cât este în prezent, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptată astăzi de Guvern.

Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR.
Potrivit Ordonanței de urgență, începând cu 1 iulie 2018, va crește pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei, precum și punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei.
Aceste măsuri vin la pachet cu reducerea procentului de plată către Pilonul II de pensii, de la 5,1% la 3,75%, fără a fi afectată valoarea nominală din prezent. Mai precis, suma care este achitată astăzi către administratorii Pilonului II va fi cel puțin aceeași, anul viitor, dar scăderea procentului este necesară ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20%, de la 1 ianuarie 2018, măsură pe care guvernul o are în vedere în perioada imediat următoare.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Indemnizația minimă de creșterea copilului se va majora din 2018”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei