Iohannis la deschiderea anului universitar: România este pe ultimul loc în UE

Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, luni, la Constanţa, la ceremonia de deschidere a noului an universitar, că pentru a avea „o ţară ca afară”, sintagmă pe care o auzim de multe ori, este nevoie în primul rând de universităţi ca afară, care promovează adevărul, gândirea critică şi moralitatea.

„Universitățile nu pregătesc doar buni profesioniști, fie ei angajați sau antreprenori, ele au rolul de a forma buni cetățeni și de a contribui la dezvoltarea statului de drept, pe baze sustenabile. De foarte multe ori auzim sintagma ‘Vrem o țară ca afară’. Se poate. Dar pentru a avea o țară ca afară avem nevoie, în primul rând, de universități ca afară. Universități care promovează adevărul, gândirea critică și moralitatea, în toate activitățile lor. De exemplu, mi-ar plăcea dacă universitățile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate, pe care încă le regăsim în spațiul public. Unul dintre ele, pentru a mă referi chiar la învățământul superior, este mitul fals conform căruia prea mulți tineri merg la facultate”, a spus șeful statului.
El a mai spus că i-ar plăcea dacă universităţile ar ajuta la demontarea diverselor mituri nefondate, între care cel conform căruia prea mulţi tineri merg la facultate, când, de fapt, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană din punct de vedere al tinerilor de 30-34 de ani care au terminat studii superioare, dar acest lucru nu înseamnă că trebuie încurajată existenţa unor universităţi cu grave probleme de management doar de dragul statisticii.
„România este de fapt, și e regretabil, pe ultimul loc din Uniunea Europeană, din punctul de vedere al tinerilor de 30 — 34 de ani care au terminat studii superioare, iar acest lucru afectează competitivitatea țării noastre și, implicit, bunăstarea noastră, a tuturor. Nu înseamnă însă că trebuie să încurajăm existența unor universități cu grave probleme de management educațional, doar de dragul statisticii. De asemenea, nu trebuie să neglijăm dezvoltarea unor rute profesionale, pe model dual, care să reprezinte o alternativă reală și cu recunoaștere socială și materială. Avem nevoie de înalți specialiști, dar și de meseriași bine calificați. Sunt lucruri care ar fi bine să se dezbată mai des, în spațiul public și poate chiar și în Parlament”, a afirmat Iohannis.
El a spus că şi astăzi se găsesc scuze pentru a nu avea o bază de date publică a lucrărilor de doctorat şi, de de asemenea, nu există o soluţie permanentă pentru acreditarea şcolilor doctorale.
„Toate aceste probleme pot afecta credibilitatea diplomelor absolvenţilor noştri pe plan internaţional, punându-i în dezavantaj chiar pe tinerii care au depus eforturi considerabile pentru a-şi finaliza studiile cu succes. Nu este de acceptat să ne batem joc de eforturile lor, din dorinţa de a proteja reputaţia personală a unui număr de indivizi care şi-au dorit o carieră sau un titlu academic pentru care nu au fost realmente pregătiţi. Nu este drept ca un brevet românesc să nu fie pus pe picior de egalitate cu unul din Europa de Vest. Din fericire, există deja eforturi vizibile ale universităţilor pentru a elimina problemele de verticalitate existente în mediul academic, de la utilizarea softurilor anti-plagiat, la iniţiative locale de publicare a tezelor la nivel de instituţie. Pe toţi aceia care fac asemenea demersuri îi susţin şi îi încurajez să meargă mai departe pentru însănătoşirea vieţii academice”, a mai arătat Klaus Iohannis.
Preşedintele a mai spus că insistă pe ideea de predictibilitate deoarece nu ne mai putem permite transformarea tuturor ideilor năstruşnice despre educaţie în acte legislative care nu au nicio legătură unele cu altele şi cu atât mai puţin cu o strategie mai amplă în domeniul educaţiei şi cercetării.
„Cred că România ar putea deveni un reper relevant pe harta globală a educaţiei numai prin centre universitare unite, aşa cum se încearcă la Constanţa prin aducerea la un loc a liceelor şi colegiilor naţionale, universităţilor comprehensive, militare sau de profil maritim, într-o strânsă colaborare cu autorităţile locale şi cu mediul privat”, a adăugat preşedintele.
Klaus Iohannis a ajuns la ceremonia care a avut loc în Piaţa Ovidiu din Constanţa cu câteva minute înainte de ora 11.00, a fost primit de către primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, şi a urcat pe scena special amenajată. Şeful statului a salutat mulţimea, care l-a aplaudat, apoi oficialităţile prezente. Ceremonia a fost deschisă de primarul oraşului, care a spus că este pentru prima oară când cele trei universitati din Constanţa deschid anul universitar împreună, momentul având loc în anul când sunt comemoraţi două mii de ani de la moartea poetului Ovidiu.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Iohannis la deschiderea anului universitar: România este pe ultimul loc în UE”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei