Legatura dintre telefoanele mobile si cancerul la creier

telefonul-mobil

Oraşul Berkeley din California a adoptat o lege, care va intra în vigoare luna viitoare, care vizează sensibilizarea populaţiei în ceea ce priveşte riscul de cancer legat de utilizarea telefonului mobil. Mai exact, operatorii de telefonie mobilă vor trebui să informeze clienţii privind riscurile la care se expun atunci când folosesc aparatele, relatează CNN.
Această măsură a redeschis o dezbatere mai veche, însă în continuare aprinsă: telefoanele mobile cauzează cancer la creier sau nu?
Potrivit noii legi, magazinele de telefonie mobilă vor fi obligate să informeze clienţii privind riscurile la care se expun atunci când folosesc telefoane, mai exact radiaţiile pe care aparatele le emit, dar şi instrucţiuni de a folosi în siguranţă telefoanele, mai scrie sursa citată. Vor fi afişe şi panouri prin care oamenii vor afla că sunt expuşi şi mai mult radiaţiilor, dacă îşi ţin telefoanele în geantă sau în buzunar.
Cu toate acestea, scriu jurnaliştii de la CNN, legea nu va oferi informaţii şi despre ce înseamnă expunerea îndelungată la aceste radiaţii. Directorul Şcolii pentru Sănătate Publică din Berkeley, unul dintre cei care au iniţiat legea, este de părere că utilizarea îndelungată a telefoanelor mobile poate cauza tumori cerebrale, iar locuitorii oraşului trebuie să fie conştienţi de acest lucru.
Mai mult de atât, în 2011, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că radiaţiile emise de telefoanele mobile pot cauza tumori, după ce a fost descoperită o posibilă legătură între folosirea telefoanelor mobile şi tumorile maligne şi benigne ale nervilor care transmit informaţii despre sunet de la ureche la creier, însă aceste tumori sunt foarte rare.
Ba mai mult, într-adevăr folosirea telefoanelor mobile este “posibil cancerigenă”, însă mai puţin decât fumatul sau expunerea la soare, susţin oamenii de ştiinţă.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Legatura dintre telefoanele mobile si cancerul la creier”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei