Mai multi turisti pe litoralul romanesc

turisti litoralul romanescNumărul turiştilor sosiţi pe litoralul românesc va fi cu 15% mai mare comparativ cu vara trecută.
Estimarea a fost făcută de operatorii turistici pe baza rezervărilor de tip „înscrieri timpurii”.
Hotelierii sunt şi mai optimişti odată cu aprobarea tichetelor de vacanţă care pot fi utilizate exclusiv pentru destinaţiile interne.
Graţie reducerilor practicate de hotelieri la ofertele de tip „înscrieri timpurii”, dar şi a diminuării comisioanelor practicate de agenţiile de turism, unii hotelieri au reuşit să-şi dubleze vânzările pe acest segment, comparativ cu anul trecut.
Anca Nedea Pavel, purtător de cuvânt Asociaţia Patronală Mamaia: „S-a investit foarte mult în partea de infrastructură pentru copii, adică amenajări, locuri de joacă, parte de enterteiment pentru copii, protecţia copiilor.”
În rest, sudul litoralului duce în continuare lipsă de turişti căci investiţiile sunt rare.
Corina Martin, preşedintele Asociaţiei Litoral Delta Dunării: „Este limpede că un singur oraş, cum este Mangalia, nu un oraş foarte mare, de altfel, nu poate dezvolta 6 staţiuni, aşa cum s-a reuşit aici la Mamaia.”
Mamaia este şi anul acesta preferata turiştilor, urmată de două staţiuni din sudul litoralului pe nişa vacanţelor de familie: Venus şi Eforie Nord.
Anul trecut, aproximativ 2 milioane de turişti au venit pe litoral.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Mai multi turisti pe litoralul romanesc”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei