Mesajul Papei înaintea Paștelui: Violența nu este leacul pentru lumea noastră greu încercată

Papa Francisc
Papa Francisc a făcut un nou apel la pacea mondială, joi, într-un interviu publicat cu doar câteva ore înainte ca suveranul pontif să îndeplinească ritualul spălării picioarelor în Joia Mare.

După oficierea Liturghiei din Joia Mare, la Bazilica Sf. Petru, Francisc se va deplasa la închisoarea Paliano, la circa 75 de kilometri sud-est de Roma.
În anii precedenți, el a realizat ceremonia spălării picioarelor într-o închisoare pentru minori, un centru pentru persoane cu dizabilități, un penitenciar de maximă siguranță și un centru pentru refugiați.
„Tot ce vreau este să fac un apel și mai puternic la pace în această lume subjugată de traficanți de arme care profită de pe urma sângelui bărbaților și al femeilor”, a declarat papa Francisc pentru cotidianul italian La Repubblica. „Violența nu este leacul pentru lumea noastră greu încercată”, a adăugat suveranul pontif, potrivit DPA si preluat de Agerpres.
Ritualul spălării picioarelor are loc în Joia Mare din Săptămâna Patimilor, acesta reconstituind momentul spălării de către Iisus a picioarelor ucenicilor săi înainte de Cina cea de Taină. Acest obicei demonstrează că omul pe care apostolii l-au văzut drept conducător al lor era capabil să ducă la îndeplinire cel mai umil gest.
Potrivit papei Francisc, datoria Bisericii Catolice ar trebui să fie „să stea printre cei aflați în ultimul rând, printre cei marginalizați, cei care au fost îndepărtați”. El a adăugat că deținuții nu trebuie judecați prea aspru pentru că „suntem cu toții păcătoși, însă Iisus ne iartă cu milostenia lui”.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Mesajul Papei înaintea Paștelui: Violența nu este leacul pentru lumea noastră greu încercată”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei