Ministrul Dobre: Turiştii care intră în mare când e steag roşu arborat ar trebui amendaţi

Mircea Titus Dobre
Ministrul Turismului, Mircea Titus Dobre este de părere că turiştii care intră în apele mării când steagul roşu care interzice scăldatul este arborat, ar trebui amendaţi, iar acest fapt ar putea fi cuprins în legea turismului, aflată acum în dezbatere publică.

De asemenea, acesta a propus înfiinţarea unei Poliţii Turistice, care să fie desprinsă din rândul Poliţiei Locale pentru fiecare staţiune, iar structura nou apărută i-ar putea sancţiona pe turiştii care nu respectă recomandările salvamarilor de a intra în apă sau pe cele ale salvamontiştilor atunci când pot apărea probleme în zonele montane.
“Cred că trebuie să vorbim cu asociaţiile respective, adică Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Oraşelor din România şi Asociaţia Comunelor din România, dacă introducem Poliţia Turistică, în funcţie de bugetele pe care le au, dacă pot organiza genul acesta de Poliţie la nivelul aparatului local, adică din poliţia locală să se facă şi această chestiune poliţia turistică”, a spus ministrul Turismului.
Întrebat dacă Poliţia Turistică ar putea să le interzică turiştilor, de exemplu, să intre în apă atunci când salvamarii arborează steagul roşu, care interzice scăldatul, Mircea Titus Dobre a afirmat că ar trebui luată în calcul şi o amendă în cazul în care nu sunt respectate recomandările salvamarilor.
“În proiectul de lege există drepturi şi obligaţii la turişti. Statul vine şi instituie o cheltuială publică pentru ceea ce înseamnă activitatea de salvamar. Când este afişat steagul roşu, atunci toţi cetăţenii sunt informaţi că există un pericol pentru sănătatea şi pentru integritatea lor. În momentul în care salvamarul intervine, cred că se instituie o cheltuială suplimentară, dar lăsând la o parte cheltuială suplimentară, deja intervine partea de risc şi salvamarul poate să păţească ceva, Doamne-fereşte, şi atunci cred că trebuie să existe şi noţiunea de amendă, nu? Avem şi drepturi, dar avem şi obligaţii în acelaşi timp.
Dobre a precizat că a discutat şi cu Salvamontul, ajungând la aceeaşi concluzie: cei care pun atât viaţa lor, cât şi a salvatorilor în pericol să fie sancţionaţi, iar acest fapt ar trebui să fie stabilit.
„Trebuie să ne gândim, sunt asociaţiile respective care trebuie să vină să ne spună. Eu cu cei din Salvamont am tot discutat, pentru că peste tot pe unde am participat la aceste dezbateri publice, i-am avut prezenţi şi pe cei din Salvamont. Şi dânşii se gândeau la o variantă de genul acesta. (…) Să existe anumite momente în care să previi, să informezi cetăţenii să nu se ducă în zonele respective, dar dacă nu ţin cont şi intră într-o zonă de risc, atunci într-adevăr să discutăm despre o sancţiune. Nu ştiu, rămâne de văzut şi de stabilit”, a mai spus Mircea Titus Dobre.
Mircea Titus Dobre a fost prezent luni, la Constanţa, la dezbaterea proiectului de lege a Turismului, la eveniment luând parte reprezentanţi ai autorităţilor locale şi agenţi economici din Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Tulcea şi Constanţa.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Ministrul Dobre: Turiştii care intră în mare când e steag roşu arborat ar trebui amendaţi”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei