Năstase: Departajarea între partid și guvern, falimentară

Adrian Nastase
Fostul premier Adrian Năstase consideră că ar fi foarte greu ca un guvern să funcționeze fără susținere politică, apreciind că soluția de departajare între partid și guvern se dovedește falimentară.

Totodată, Năstase și-a exprimat speranța că se va găsi o soluție inteligentă pentru a se depăși acest moment.
„Ar fi foarte greu și eu consider în continuare că soluția aceasta de departajare între partid și guvern — care a fost sugerată de unii lideri politici din România, dar în care eu n-am crezut niciodată — iată, se dovedește încă o dată falimentară. Pentru diverse rațiuni. Obiective și subiective”, a afirmat Năstase, răspunzând întrebărilor presei la finalul lansării volumului cartografic „Descriptio Bessarabiae”, desfășurată la la Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’.
El a menționat că pe perioada mandatului în care a fost premier nu a avut această problemă, deoarece era în același timp președinte al partidului.
„Și în multe țări din lume aceasta este formula folosită. Din anumite motive, Liviu Dragnea n-a putut să fie prim-ministru și poate că soluția cea mai simplă ar fi fost abordarea cu un anumit curaj a soluției pe care, într-un anumit fel, a sugerat-o Curtea Constituțională, chestiunea aceea din lege care interzicea primului-ministru să aibă o condamnare penală și care nu există pentru candidații la Președinție sau candidații la Parlament, așa cum a spus Curtea Constituțională, este o chestiune care nu ține de constituționalitate, ci de legalitate. Sau, cu alte cuvinte, Parlamentul poate oricând să modifice acest text. În aceste condiții, Liviu Dragnea ar fi putut să fie prim-ministru și dispărea această dihotomie, această despărțire, această divizare, acest clivaj între partid și guvern”, a spus Năstase.
El a apreciat că „această dispută creează probleme și pentru Guvern și pentru PSD”, exprimându-și speranța „să se găsească o soluție inteligentă pentru a se depăși acest moment”, scrie Agerpres.
Întrebat dacă nu este prematură o evaluare a actualului Cabinet după doar șase luni de mandat, Năstase a răspuns că nu poate judeca aceste lucruri, dar că trebuie acceptat că „lucrurile se schimbă”.
„Eu nu pot să judec lucrurile acestea, dar mi s-a părut că această considerare a Programului de guvernare ca având forță absolută, aproape mitologică și formulă sacrosanctă… (…) Nici Biblia n-a rămas un text fix, Vechiul Testament a fost completat cu Noul Testament. Deci, lucrurile se schimbă și în țară și în exterior. Dacă e nevoie, Parlamentul poate să accepte, dând un vot de încredere, o modificare a Programului de guvernare, cum s-a mai întâmplat. Deci, eu cred că oricine ar înțelege anumite modificări, dacă este cazul, la Programul de guvernare. Așa încât a rămâne fixat în acest program mi se pare contraproductiv. În ceea ce privește activitatea miniștrilor, n-am urmărit-o cu foarte mare atenție, așa că nu pot să comentez lucrurile astea”, a mai spus Năstase.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Năstase: Departajarea între partid și guvern, falimentară”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei