Nicușor Constantinescu a explicat de ce a mers în Turcia

Nicusor_Constantinescu111

Președintele suspendat al CJ Constanța, Nicușor Constantinescu, a declarat joi la Tribunalul București că a mers în Turcia la recomandarea medicilor americani, pentru a putea participa la procesele penale din România și a urma în același timp un tratament.
În Turcia am ajuns la recomandarea medicilor din SUA, a căror recomandare de a rămâne acolo cu tratamentul am refuzat-o. Ei au spus să mă opresc la Istanbul cu toate documentele medicale și să cer la o clinică de acolo punct de vedere. Am fost la clinica Neolife din Istanbul, la medicul Urfat„, a spus Nicușor Constantinescu la Tribunalul București, unde un judecător urmează să confirme mandatul de arestare emis pe numele acestuia.
Președintele suspendat al CJ Constanța a povestit instanței despre intervențiile chirurgicale pe care le-a suferit în SUA, o prostatectomie radicală, în urma căreia a suferit două abcese.
Așa cum am susținut și astăzi în fața instanței de judecată, au fost chestiuni de natură obiectivă care l-au împiedicat pe acesta să revină în țară la momentul la care i-a expirat perioada acordată pentru părăsirea țării, în sensul că din actele medicale care au fost emise de medicii din SUA s-a confirmat faptul că starea medicală a domnului Constantinescu îl pune în imposibilitatea de a reveni în condiții normale din Statele Unite în România, Întrucât acest lucru i-ar periclita grav nu numai sănătatea, ci chiar viața„, a declarat avocatul lui Constantinescu, Marius Mocanu, după terminarea ședinței de judecată.
El a explicat că în situația în care nu va fi confirmat mandatul de arestare preventivă și se va dispune o măsură de control judiciar, va trebui formulată o cerere subsecventă în cadrul procedurii de control judiciar, prin care se va solicita permisiunea instanței de judecată ca Nicușor Constantinescu să se poată deplasa în vederea continuării tratamentului medical în Istanbul.
Potrivit apărătorilor lui Constantinescu, în funcție de decizia care se pronunță joi, Nicușor Constantinescu urmează să fie transferat la Tribunalul Constanța, pentru că el trebuie să fie adus în termen de 24 de ore de la momentul reținerii în fața unui judecător, iar la Constanța vor fi reluate toate discuțiile de la Tribunalul Bucureşti.
Tribunalul București a confirmat joi mandatul de arestare în lipsă emis pe numele lui Nicușor Constantinescu. Constantinescu a venit la București joi din Turcia, după ce fusese reținut marți de Poliția din Istanbul.
Președintele suspendat al CJ Constanța s-a aflat pentru mai mult timp în SUA, unde a fost supus unor intervenții chirurgicale. Pe numele său a fost emis un mandat de arestare preventivă de instanțele din România, deoarece nu s-a mai întors în țară la data stabilită de procurorii DNA.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Nicușor Constantinescu a explicat de ce a mers în Turcia”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei