Numarul deceselor provocate de gripa s-a dublat fata de anul trecut

Decese-provocate-de-gripa
Numărul deceselor prin gripă confirmate în acest sezon până în 1 martie este de peste două ori mai mare faţă de cel din perioada similară a sezonului precedent.

Cele mai multe decese au fost cauzate de virusul pandemic AH1N1, care a apărut în 2009, şi nu de tulpina apărută acum, potrivit medicilor.
Numărul total de decese cauzate de gripă confirmate în acest sezon până la 1 martie este 23, din care 14 cu virusul A(H1), cinci cu B şi patru cu A(H3), virus care, în acest sezon, a circulat având o tulpină diferită faţă de cea din vaccin.
În sezonul anterior, până la data de 1 martie 2014, au fost înregistrate nouă decese confirmate cu gripă, toate cu virus gripal A(H1).
Virusul AH1N1 a fost depistat pentru prima oară la sfârşitul lunii martie 2009 în Mexic. Acesta a cauzat în acel an, la nivel mondial, 18.000 de decese, vorbindu-se de prima pandemie gripală a secolului XXI.
Spre deosebire de virusurile sezoniere, virusul pandemic AH1N1 cauzează mai multe sindromuri de dificultăţi respiratorii acute, chiar şi la tineri, explicau atunci specialiştii.
În România au fost înregistrate în sezonul gripal 2009 – 2010 aproape 7.000 de cazuri gripă cu virusul A/H1N1, iar 122 de persoane au decedat în urma îmbolnăvirii. În acel sezon au fost vaccinaţi peste 1.300.000 de români.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Numarul deceselor provocate de gripa s-a dublat fata de anul trecut”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei