Numărul persoanelor apte de muncă a ajuns la aproape 9 milioane în 2016

Locuri de munca
Rata de ocupare a populației în vârstă de muncă a crescut, în 2016, cu 0,2 puncte procentuale față de anul precedent, până la 61,6%, iar numărul persoanelor apte de muncă s-a situat la 8,979 milioane, arată datele Institutului Național de Statistică (INS).

Categorii de populaiie in 2016

Din cele aproape 9 milioane de persoane active în câmpul muncii, circa 8,5 milioane aveau un loc de muncă, iar 530.000 erau șomeri.
La nivel general, rata șomajului a fost de 5,9%, în scădere față de anul 2015, când s-a consemnat un procentaj de 6,8%. Cea mai ridicată rată a șomajului (20,6%) s-a înregistrat în rândul tinerilor, cu vârste între 15 și 24 de ani. Altfel, rata șomajului a fost de doar 3,1% în cazul persoanelor cu studii superioare.
Anul trecut, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 61,6%, în creștere față de anul anterior cu 0,2 puncte procentuale, rata de ocupare fiind mai mare în cazul bărbaților, respectiv de 69,7%, față de 53,3% la femei.
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 22,3%, iar cea a persoanelor vârstnice (55-64 ani) de 42,8%.

Rata de ocupare forta de munca
Nivelul cel mai ridicat al ratei de ocupare pentru persoanele în vârstă de muncă s-a înregistrat în rândul absolvenţilor învăţământului superior (86,2%). Erau ocupate 65,2% dintre persoanele cu nivel mediu de educaţie şi numai 41,0% dintre cele cu nivel scăzut de educaţie.
Salariaţii, în creştere faţă de anul precedent (+139 mii persoane), au deţinut în continuare cea mai mare pondere (73,4%) în totalul populaţiei ocupate. În anul 2016 lucrătorii pe cont propriu şi lucrătorii familiali neremuneraţi reprezentau 25,6% din populaţia ocupată.
Lucrătorii calificaţi în agricultură, silvicultură şi pescuit reprezentau 19,4% din totalul populaţiei ocupate. Ponderi însemnate în totalul populaţiei ocupate deţineau şi muncitorii calificaţi (16,6%), specialiştii în diverse domenii de activitate (15,2%) şi lucrătorii în domeniul serviciilor (14,9%).
Din totalul persoanelor ocupate, 23,1% lucrau în sectorul agricol, 29,9% în industrie sau construcţii şi 47,0% în servicii. În activităţile neagricole erau ocupate 6497 mii persoane, ponderi semnificative în rândul acestora fiind deţinute de cele care îşi desfăşurau activitatea în industria prelucrătoare (24,6%), comerţ (18,1%) şi construcţii (10,4%).
Comparativ cu anul 2015, a scăzut numărul persoanelor care şi-au desfăşurat activitatea în agricultură, silvicultură şi pescuit (-232 mii persoane), dar şi al celor care au lucrat în învățământ (-9 mii persoane), administrație publică și apărare (-8 mii persoane), industria extractivă, informații și comunicații și tranzacții imobiliare (toate în scădere cu 4 mii persoane faţă de anul precedent). Cele mai semnificative creşteri faţă de anul precedent s-au înregistrat în industria prelucrătoare (+46 mii persoane), construcții (+42 mii persoane), comerţ (+28 mii persoane) și hoteluri și restaurante (+19 mii persoane).
Din totalul persoanelor ocupate în anul 2016, au lucrat cu program parţial 723 mii persoane (8,6%). Marea majoritate a persoanelor ocupate cu program parţial lucrau în sectorul agricol (82,8%).
În anul 2016, durata medie efectivă a săptămânii de lucru pentru activitatea principală a fost de 38,8 ore pe săptămână; 130 mii persoane au desfăşurat şi activităţi secundare, lucrând în medie 12,9 ore pe săptămână.

Rata somajului in 2016
Rata şomajului a fost de 5,9%, în scădere față de anul precedent (6,8% în 2015).
Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale şomajului a fost de 1,6 puncte procentuale (6,6% la bărbaţi faţă de 5,0% la femei), iar pe medii de rezidenţă de 0,7 puncte procentuale (6,3% în rural faţă de 5,6% în urban).
Rata şomajului avea nivelul cel mai ridicat (20,6%) în rândul tinerilor (15-24 ani).
Şomajul a afectat în măsură mai mare absolvenţii învăţământului scăzut şi mediu, pentru care rata şomajului a fost de 7,6%, respectiv 6,2%. Rata şomajului a fost de doar 3,1% în cazul persoanelor cu studii superioare.
Rata şomajului de lungă durată (în şomaj de un an şi peste) a fost de 3,0%, iar incidenţa şomajului de lungă durată (ponderea persoanelor aflate în şomaj de un an şi peste în total şomeri) a fost de 50,0%.
Pentru tineri (15-24 ani), rata şomajului de lungă durată (în şomaj de şase luni şi peste) a fost de 13,0%, iar incidenţa şomajului de lungă durată în rândul tineretului de 63,1%.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Numărul persoanelor apte de muncă a ajuns la aproape 9 milioane în 2016”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei