Papa Francisc avertizează: popoarele amazoniene sunt în pericol

Papa Francisc in Peru4
Papa Francisc a lansat vineri, cu ocazia primei sale vizite în Amazonia (în sud-estul statului Peru), un semnal de alarmă în legătură cu destinul acestei regiuni, în faţa a mii de indigeni provenind din mai multe ţări sud-americane, şi a spus că „popoarele autohtone amazoniene nu au fost niciodată atât de ameninţate”, informează AFP, citat de Agerpres.

Suveranul pontif a susţinut o veritabilă pledoarie în apărarea Amazoniei, regiune supranumită „plămânul verde al planetei”, în faţa unui număr impresionant de indigeni veniţi la faţa locului pentru a-i cere papei să îi protejeze şi să îi ajute să îşi apere pământurile.
„Probabil, popoarele autohtone amazoniene nu au fost niciodată atât de ameninţate pe teritoriile lor”, a declarat papa Francisc. Liderul de la Vatican a deplâns „rănile profunde pe care le poartă în ele însele Amazonia şi populaţiile sale”.
Sosit vineri dimineaţă în Puerto Maldonado, un oraş din sud-estul statului Peru, înconjurat de junglă, papa a mers direct spre o construcţie circulară în care îl aşteptau cu nerăbdare mai multe mii de indigeni peruani, brazilieni şi bolivieni.

Papa Francisc in Peru
Suveranul pontif a fost primit cu cântece şi dansuri ale mai multor triburi, ai căror membri purtau costume tradiţionale, coroane de pene şi coliere făcute din dinţi de animale.

Papa Francisc
După ce a ascultat discursurile mai multor indigeni, care au vorbit despre ameninţările ce planează asupra pământurilor lor, papa Francisc a susţinut la rândul său o cuvântare.
Denunţând pe rând „puternica presiune exercitată de marile interese economice care râvnesc la petrol, gaze naturale, lemn, aur”, „monoculturile agroindustriale”, dar şi politica de protecţie a anumitor state care „acaparează suprafeţe mari de teren şi fac din ele un mijloc de negociere”, papa Francisc a îndemnat la demararea unui dialog între bisericile locale amazoniene şi indigeni.
Papa Francis a făcut un apel la combaterea corupţiei în Peru, condamnând corupţia drept un „virus social” care infectează toate aspectele vieţii în America Latină, informează site-ul agenţiei The Associated Press.
„Tot ceea ce se face pentru a combate acest flagel social merită cea mai mare atenţie şi ajutor din partea noastră (…) Aceasta este o luptă care ne implică pe toţi”, a spus şeful Bisericii Romano-Catolice, într-un discurs la Lima.
El a criticat „exploatarea minieră ilegală” a aurului, deosebit de intensă în regiunea Madre de Dios, a cărei capitală este Puerto Maldonado, şi efectele nocive ale acestei industrie, dar şi „tratamentele aplicate oamenilor: transformarea lor în forţă de muncă în sclavie şi abuzuri sexuale”.
„Violenţa faţă de adolescenţi şi femei este strigătoare la cer”, a adăugat suveranul pontif.
Ameninţaţi de exploatarea pădurilor şi a resurselor naturale, indigenii sperau să audă un mesaj puternic din partea papei Francisc în cadrul acestei întâlniri inedite.

Papa Francisc in Peru3
După această întâlnire, papa a susţinut un al doilea discurs, de pe o esplanadă din afara clădirii circulare, unde aşteptau mii de localnici, de mai multe ore, în pofida unei călduri sufocante.
În acel discurs, liderul de la Vatican a criticat aspru „sclavia sexuală” şi numeroasele violenţe comise asupra femeilor şi adolescentelor, întreţinute de o „cultură machistă”.
„Nu ne e permis să privim în altă parte şi să permitem ca atât de multe femei, mai ales adolescente, să fie batjocorite în demnitatea lor”, a adăugat papa, abordând astfel un subiect intens dezbătut în America Latină.
Apoi, liderul de la Vatican a vizitat un cămin în care trăiesc 40 de copii şi adolescenţi, abandonaţi, victime ale violenţelor sau exploatării, înainte de un prânz alături de un comitet restrâns alcătuit din nouă lideri indigeni, organizat înainte de plecarea sa spre Lima în cursul după-amiezii.
La câteva ore după ce a deplâns distrugere pădurii amazoniene din Peru, Papa Francis l-a avertizat pe preşedintele peruan Pedro Pablo Kuczynski că o altfel de formă de degradare a mediului, mai subtilă, este corupţie.
Pentru papa Francisc, această călătorie în Amazonia reprezintă începutul pregătirilor pentru Adunarea mondială a episcopilor (Sinod) din octombrie 2019, consacrată acestei păduri ce ocupă 43% din suprafaţa Americii de Sud şi în care trăiesc aproape 3 milioane de indigeni.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Papa Francisc avertizează: popoarele amazoniene sunt în pericol”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI