Parolele vor fi date uitării. Ce soluţie propune Google.

Parolele vor fi date uitării

Parolele de acces pe Internet vor deveni irelevante, ca urmare a unui proiect la care Google lucrează în prezent, care le permite utilizatorilor să-şi acceseze contul prin autentificarea cu smartphoneul, scrie The Wall Street Journal.
În iunie, compania a prezentat o versiunea a proiectului, prin care laptopul unui utilizator putea fi deblocat prin simpla prezentă a smartphoneului. Deşi o migrare de acest fel pare absurdă, în realitate parola este mai vulnerabilă, pentru că poate fi spartă cu uşurinţă de hackeri, în timp ce telefonul poate fi dezactivat, în cazul în care este pierdut.
Utilizatorii de iphone sau Android îşi pot bloca telefoanele de la distanţă. În plus, telefonul în sine ar trebui blocat cu un cod PIN sau prin intermediul unui senzor digital, astfel că nivelul de siguranţă este de două ori mai mare.
Giganţi din online, precum Google, Yahoo, Microsoft, Facebook sau Twitter au pus deja la dispoziţia utilizatorilor un nou serviciu de securitate, însă anumite sondaje arată că mai puţin de jumătate dintre persoanele care deţin conturi pe astfel de siteuri au auzit de el.
Sistemul, cunoscut sub numele de autentificare cu doi factori, rezolvă problema securităţii reduse a parolelor şi este asemănător tehnologiei folosite pentru bancomate: utilizatorul are nevoie de o componentă fizică, un card de debit şi o componentă intangibilă, adică parola.
Modalitatea în care se realizează autentificarea într-un cont de email este uşor diferită. Componenta fizică este smarphoneul, în timp ce partea intangibilă rămâne parola. În momentul în care utilizatorul încearcă să se logheze folosind parola, pe ecran îi va apărea o căsuţă care îi solicită un cod din şase caractere, care i-a fost trimis prin SMS, astfel că sistemul devine de două ori mai sigur comparativ cu metoda tradiţională.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Parolele vor fi date uitării. Ce soluţie propune Google.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei