Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Perchezitii la persoane banuite de fraude informatice si spalare de bani

Perchezitii in Covasna

La data de 11.01.2016 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Covasna cu sprijinul procurorilor din cadrul DIICOT ST Brașov și a ofiţerilor de poliție judiciară din cadrul BCCO Brașov, SCCO Covasna, BCCO Galați, SCCO Vrancea, SCCO Brăila, BCCO Ploiești, SCCO Buzău, BCCO Bacău, BCCO Craiova, SCCO Olt, BCCO Timișoara, SCCO Arad, BCCO Iași, SCCO Vaslui, BCCO București au efectuat un număr de 25 de percheziții domiciliare pe raza județelor Covasna, Vrancea, Brăila, Buzău, Bacău, Olt, Arad, Timiș, Vaslui, Iași şi a municipiului București, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea de infracţiuni informatice şi spălare de bani.
În cauză, există suspiciunea rezonabilă că perioada 2013- 2015, suspectul D.A a inițiat și coordonat un grup infracţional organizat cu componente transnaționale în vederea săvârşirii de infracţiuni prin falsificarea cardurilor bancare cu ajutorul unor echipamente dedicate şi efectuarea de retrageri neautorizate, cu obţinerea unor însemnate profituri materiale, în special din ţări ale Uniunii Europene, dar şi din state din afara UE precum Norvegia, Elveţia, Republica Moldova, Columbia, Argentina, Thailanda, Coreea de Sud.
În urma cercetărilor efectuate în cauză s-a stabilit că dispozitivele confecţionate artizanal erau montate pe diferite tipuri de ATM-uri pentru obţinerea datelor confidenţiale ale cardurilor bancare, activitate urmată de rescrierea acestor date informatice pe carduri blank şi retragerea frauduloasă de numerar de la bancomate.
În urma investigaţiilor a rezultat că grupul infracțional organizat a obţinut date confidenţiale de la un număr de aproximativ 7.000 de carduri bancare.
La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Covasna vor fi aduse, în vederea audierii, un număr de 22 de persoane.
Suportul tehnic şi informativ a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii.
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul IJJ Covasna.
Pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
5 (1 vote)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Perchezitii la persoane banuite de fraude informatice si spalare de bani”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI