Peste 2.500 de oameni care au lucrat pe terenul pe care s-au prăbuşit turnurile gemene au cancer

turnurile gemene World Trade Center din New York
CREATOR: gd-jpeg v1.0 (using IJG JPEG v80), quality = 75

Peste 2.500 dintre angajaţii care au lucrat în Ground Zero, locul unde s-au prăbuşit turnurile gemene World Trade Center din New York, sunt bolnavi de cancer, iar un număr foarte mare dintre ei cer despăgubiri pentru această boală, scrie New York Post. Numărul bolnavilor s-a dublat faţă de anul trecut, când publicaţia a identificat 1.140 de cazuri de cancer.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a identificat 1.655 de respondenţi bolnavi de cancer din totalul de 37.000 de membri ai echipelor de salvare (poliţişti, angajaţi din domeniul sanitar şi alţi muncitori din oraş) intervievaţi.
Dacă se adaugă pompierii şi persoanele specializate în acordarea primului ajutor, numărul total al oamenilor care au lucrat în Ground Zero şi care sunt bolnavi de cancer ajunge la 2.518 de persoane. Departamentul de Pompieri din New York a raportat 863 de membri care suferă de această boală, în urma tratamentelor administrate după prăbuşirea turnurilor gemene, din septembrie 2011.
Un căpitan din Departamentul de Pompieri din New York, ieşit în prezent la pensie, care a lucrat în Ground Zero, a primit o despăgubiree de 1,5 milioane de dolari pentru cancer pancreatic care nu poate fi operat.
Bolnavii care beneficiază de despăgubiri din partea Fondului de Despăgubire a Victimelor primesc 10% pe loc, iar restul de 90% trebuie viraţi până în 2016.
Până la 30 iunie 2014, Fondul de Despăgubire a Victimelor a primit 1.145 de solicitări, potrivit datelor publicate de New York Post. Dintre aceste, 881 de solicitări au fost calificate drept eligibile, în timp ce restul de 264 vor fi analizate. Majoritatea solicitărilor vin din partea muncitorilor care s-au îmbolnăvit în urma tragediei din septembrie 2001. Până în prezent, 115 bolnavi de cancer au fost despăgubiţi cu 50,5 milioane de dolari, sumele individuale fiind cuprinse între 400.000 de dolari şi 4,1 milioane de dolari.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a explicat că majoritatea persoanelor din echipele de salvare din septembrie 2001 au fost mai predispuşi apariţiei de cancer (de prostată, tiroidă sau leucemie) faţă de restul populaţiei.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Peste 2.500 de oameni care au lucrat pe terenul pe care s-au prăbuşit turnurile gemene au cancer”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei