Peste 40.000 de români sunt afectaţi de sindromul de oboseală cronică

oboseala-cronica

Peste 40.000 de români sunt afectaţi de sindromul de oboseală cronică, afecţiune caracterizată prin oboseală intensă ce persistă mai mult de şase luni, dificultăţi de concentrare, tulburări de memorie, insomnie, migrene, depresie sau alergii şi care apare tot mai frecvent în sezonul rece, informează Mediafax.
Potrivit medicului Ionuţ Băcanu, femeile sunt de până la patru ori mai predispuse la SOC decât bărbaţii. „Acestă suferinţă este favorizată de alimentaţia deficitară în nutrienţi, de stres, infecţii virale şi fond imunitar slăbit. De aceea, în această perioadă, este necesară o dietă echilibrată, susţinută de un aport complex de nutrienţi, pentru refacerea metabolismului energetic şi a sistemului imunitar„, a mai spus dr. Ionuţ Băcanu.
Specialiştii susţin că cele mai multe cazuri cu Sindrom de Oboseală Cronică sunt diagnosticate toamna şi la începutul iernii. Boala afectează, de obicei, adulţii cu vârste între 20 şi 50 de ani. Cu toate acestea, spun medicii, afecţiunea poate apărea la orice vârstă, chiar şi în rândul adolescenţilor. „Doar 20 la sută dintre cei care suferă de SOC ajung sa fie diagnosticaţi de medic, iar asta din cauza simptomelor care pot fi confundate cu alte afecţiuni precum astenia prelungită, depresia şi altele. În România, prevalenţa sindromului de oboseală cronică este estimată la 41.094 persoane (…) În SUA, sunt patru milioane de oameni afectaţi de SOC şi multe alte cazuri nediagnosticate, iar în Marea Britanie, un sfert de milion de oameni, fapt care aduce această afecţiune în atenţia cercetătorilor din întreaga lume, mai ales că factorii favorizanţi arată că este o boală a omului modern„, a mai spus dr. Bălan.
Prevalenţa globală a afecţiunii este estimată la 2,6 la sută, în timp ce în Europa sunt peste 1,2 milioane de pacienţi diagnosticaţi cu SOC,arată studiile internaţionale. 50 la sută dintre cei afectaţi de SOC nu îşi pot continua activitatea profesională, în timp ce 40 la sută reuşesc să continue să lucreze, însă doar cu jumătate de normă.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Peste 40.000 de români sunt afectaţi de sindromul de oboseală cronică”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI