Politia canadiana cauta trei presupusi mafioti extrem de periculosi care au evadat cu un elicopter

politia canadianaTrei detinuţi, presupusi membri extrem de periculosi ai Mafiei, au evadat dintr-o inchisoare din provincia canadiana Québec, la bordul unui elicopter, sâmbătă seara – ora locală, potrivit presei canadiene.
„Elicopterul a aterizat într-o curte a Centrului de Detenţie, după care a decolat către vest, sâmbătă, la ora (locală) 19.45 (duminică, 2.50, ora României)”, a declarat duminică Ann Mathieu, o purtătoare de cuvânt a Securităţii Québecului (SQ, poliţia), pentru postul francofon RDI.
Poliţia a solicitat ajutorul publicului pentru găsirea lui Yves Denis, în vârstă de 35 de ani, Denis Lefebvre, în vârstă de 53 de ani, şi Serge Pomerleau, în vârstă de 49 de ani, consideraţi extrem de periculoşi
Presupuşi lideri ai unei reţele de traficanţi afiliate Hells Angels, cei trei indivizi urmau să compară în justiţie în ianuarie 2015, pentru omoruri cu premeditare, la Palatul de Justiţie de la Montréal.
Împotriva celor trei fugari sunt reţinute o serie de capete de acuzaţie pentru trafic de droguri, complot şi alte infracţiuni, pentru care este în curs un proces, începând de la 8 aprilie.
Ei au fost arestaţi în 2010, în cadrul unei operaţiuni antidrog care a permis anihilarea unei reţele de stupefiante în Abitibi-Témiscamingue, o regiune în vestul provinciei Québec.
La Centrul de Detenţie din Québec (Închisoarea Orsainville de odinioară), aflat sub jurisdicţia provinciei, sunt încarceraţi deţinuţi care ispăşesc pedepse de mai puţin de doi ani.
Provincia Québec s-a confruntat cu un precedent. În martie 2013, doi deţinuţi au evadat din Închisoarea Saint-Jérôme, la nord de Montréal. Ei au fost arestaţi împreună cu complicii, la o distanţă de 85 de kilometri de închisoare, în Laurentides, la vest de Montréal.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Politia canadiana cauta trei presupusi mafioti extrem de periculosi care au evadat cu un elicopter”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei