Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Președintele Iohannis: Îmi doresc să avem un sistem de educaţie de calitate

Ceremonie decorare institutii de invatamant1
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, cu ocazia decorării unor unităţi de învăţământ a afirmat că dezvoltarea educaţiei în baza unei viziuni şi a unei strategii este necesară pentru a evita haosul legislativ sau reformele care se anulează reciproc la câţiva ani distanţă.

”Îmi doresc să avem un sistem de educaţie de calitate, care să ofere fiecărui copil un parcurs clar şi predictibil. Cercetarea trebuie să devină unul dintre pilonii de dezvoltare a României în al doilea său secol de existenţă, pentru că viitorul nostru este legat de construirea unei economii şi a unei societăţi bazate pe cunoaştere”, a spus preşedintele Iohannis.
Șeful statului a declarat că avem nevoie, din nou, de spiritul lui Spiru Haret şi de o susţinere cât mai puternică a şcolii din partea clasei politice.
”Se discută încă prea puţin despre învăţământ în spaţiul public. Totuşi, educaţia şi cercetarea sunt două domenii cheie care au contribuit semnificativ la desăvârşirea Marii Uniri din 1918 şi continuă să aibă un rol important în modernizarea României. Mărturie în acest sens stă numărul mare de şcoli şi licee care îşi sărbătoresc centenarul. Să nu uităm că înainte de Unire, de-a lungul câtorva decenii, au fost înfiinţate, cu mari eforturi, şcoli în aproape toate localităţile din Vechiul Regat al României. Multe dintre unităţile de învăţământ prezente aici au fost fondate ca parte a acestui efort de a creşte nivelul de cultură, de a reduce rata ridicată a analfabetismului, dar şi de a forma cetăţeni capabili să ia parte la viaţa economică şi civică a statului”, a afirmat preşedintele.
„Măsurile inițiate de ilustrul ministru Spiru Haret au arătat puterea imensă pe care o pot avea reformele susținute, sprijinite pe termen lung de o clasă politică interesată de modernizarea statului.
Astăzi, ne aflăm într-un moment de cotitură similar cu cel existent la începutul secolului trecut. România s-a reintegrat în spațiul cultural și politic european, iar globalizarea ne obligă să oferim elevilor noștri o pregătire comparabilă cu cea existentă în țările dezvoltate de pe mapamond.
Avem nevoie, din nou, de spiritul lui Spiru Haret și de o susținere cât mai puternică a școlii din partea clasei politice.
Direcțiile de reformă necesare pentru școala românească sunt clare, problemele cărora trebuie să le răspundă fiind vizibile în statistici și în numeroase rapoarte interne și internaționale.
Școala trebuie să contribuie la prosperitate și la reducerea inegalității, să formeze absolvenți pregătiți pentru piața muncii și cetățeni activi în viața comunității și în viața statului.
În acest sens, am derulat în ultimii doi ani proiectul «România educată» și am implicat principalii actori din educație în procesul de a identifica fundamentele unei astfel de viziuni și strategii”, a afirmat șeful statului.
„La recentul Consiliu European de la Göteborg s-a adus în discuție europenizarea accelerată a mediului universitar, inclusiv a cercetării, prin crearea de rețele europene de universități.
Pentru a deveni un partener puternic în cadrul unor astfel de consorții, mediul universitar românesc trebuie să contribuie cu activități de cercetare de calitate și deschidere spre cooperare.
Din nefericire, exodul tinerilor talentați face acest efort adesea dificil, o bună parte din cercetarea de vârf a cercetătorilor cu cetățenie română derulându-se în universități și institute din afara granițelor țării.
Suntem cu atât mai mult recunoscători celor care au ales să își desfășoare activitatea în universitățile românești, contribuind prin renumele și efortul lor personal la continuarea unei tradiții bogate de activitate științifică”, a mai spus Iohannis.
Cu prilejul aniversării a 200 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Mare Ofiţer, Colegiului Naţional „Sfântul Sava” din municipiul Bucureşti.
Cu prilejul aniversării a 150 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc, preşedintele a conferit: Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Comandor, Colegiului Naţional Pedagogic „Carol I” din municipiul Câmpulung, judeţul Argeş; Colegiului Naţional „Ferdinand I” din municipiul Bacău; Colegiului Naţional „B.P. Hasdeu” din municipiul Buzău; Liceului Tehnologic „Constantin Filipescu” din municipiul Caracal, judeţul Olt; Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Ofiţer, Şcolii Gimnaziale „Ştefan Luchian” din municipiul Moineşti, judeţul Bacău; Şcolii Gimnaziale „Ion Creangă” din municipiul Brăila; Şcolii Gimnaziale „Căpitan Aviator Mircea T. Bădulescu” din municipiul Buzău; Şcolii Gimnaziale din comuna Glodeanu Siliştea, judeţul Buzău; Şcolii Gimnaziale „Horea” din comuna Cizer, judeţul Sălaj; Şcolii Gimnaziale „Ştefan cel Mare” din municipiul Alexandria, judeţul Teleorman.
De asemenea, cu prilejul aniversării a 80 de ani de la înfiinţare, în semn de apreciere pentru rezultatele de excepţie obţinute în procesul de formare intelectuală şi umană a tinerelor generaţii, pentru promovarea calităţii învăţământului românesc, Klaus Iohannis a conferit Ordinul „Meritul pentru Învăţământ”, în grad de Ofiţer, Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” din municipiul Iaşi.

Ceremonie decorare institutii de invatamant

Ceremonie decorare institutii de invatamant2

Ceremonie decorare institutii de invatamant3

Ceremonie decorare institutii de invatamant5

 

 

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Președintele Iohannis: Îmi doresc să avem un sistem de educaţie de calitate”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI