Oops! It appears that you have disabled your Javascript. In order for you to see this page as it is meant to appear, we ask that you please re-enable your Javascript!

Presedintele Iohannis a promulgat Codul de procedura fiscala

Presedintele-Klaus-Iohanis

Codul de Procedură Fiscală a fost adoptat de Camera Deputaţilor, în calitate de for legislativ decizional, în 24 iunie, dată la care a fost aprobat şi Codul Fiscal.
Pe de altă parte, reamintim, președintele a respins Codul Fiscal, pe care l-a retrimis Parlamentului. Mai precis, Legea privind Codul fiscal a fost retrimisă, vineri, spre reexaminare în Parlament de preşedintele Klaus Iohannis.
Tot luni şeful statului a semnat decretul de promulgare a legii privind anularea unor obligaţii fiscale. Legea a fost aprobată pe 24 iunie în plenul Camerei Deputaţilor, for decizional, cu 302 voturi pentru şi 2 împotrivă.
Actul normativ prevede anularea unor diferenţe de obligaţii fiscale principale, precum şi obligaţiile fiscale aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării/reîncadrării unei activităţi ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 şi neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Totodată, se anulează contribuţia de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă şi comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul minim brut pe ţară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 şi 31 decembrie 2014 şi neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Proiectul de lege privind Codul de procedură fiscală a fost adoptat de Senat, prima cameră sesizată, în 28 aprilie, fiind înregistrate 67 de voturi „pentru”, 5 abţineri şi 17 „împotrivă”.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Sending
User Review
0 (0 votes)

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Presedintele Iohannis a promulgat Codul de procedura fiscala”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

Ne gasesti si pe Facebook

AUTO

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

POLITICĂ

SOCIAL

CINEMA

JUSTIȚIE

Inchiriere Apartament de LUX

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

PARTENERI