Președintele Iohannis retrimite la Parlament legea prin care sunt dați afară directorii din școli

Klaus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis miercuri Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru completarea art. 258 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, care vizează situaţia vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar.

Astfel, potrivit alin. (71) al art. 258, nou introdus prin legea transmisă la promulgare, în cazul prevăzut la alin. (7) al aceluiași articol, în funcțiile rămase vacante sau care se vacantează între perioadele de concurs pot fi numite persoane în funcția de director interimar și director adjunct interimar cu avizul consiliului de administrație al școlii până la organizarea concursului.
Potrivit șefului statului, această nouă reglementare ridică însă o serie de probleme sub aspectul corelării cu actualele prevederi ale alin. (7) al art. 258 la care alin. (71) nou introdus face trimitere, cu importante consecințe în aplicare, motiv pentru care se impune reexaminarea ei de către Parlament.
Astfel, potrivit alin. (7) al art. 258, în cazul vacantării funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, conducerea interimară este asigurată, până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar, de un cadru didactic titular, numit prin detașare în interesul învățământului, prin decizia inspectorului școlar general, cu avizul consiliului de administrație al inspectoratului școlar și cu acordul scris al persoanelor solicitate.
„În primul rând, din analiza comparată a celor două alineate menționate, nu rezultă cu claritate dacă noua condiție introdusă la alin.(71) – a obținerii avizului consiliului de administrație al școlii de către persoanele care sunt numite în funcția de director interimar și director interimar adjunct – înlocuiește condițiile de numire în funcție prevăzute de art. 258 alin. (7) sau reprezintă doar o condiție suplimentară” se arată în cererea de reexaminare.
În al doilea rând, preşedintele semnalează că cele două alineate operează cu noţiuni diferite, respectiv: „funcţiile rămase vacante sau care se vacantează între perioadele de concurs” (a se vedea alin. 71), prin raportare la „cazul vacantării funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar până la organizarea concursului, dar nu mai târziu de sfârşitul anului şcolar” (a se vedea alin. 7). ”Astfel, nu este cert dacă perioadele de timp la care se referă alin. (71) sunt aceleaşi cu cele vizate de alin. (7), aspect care poate conduce la o aplicare neunitară a legii în practică. Din această perspectivă, semnalăm că, în acord cu normele de tehnică legislativă, în cazul în care din dispoziţia normativă primară a unui articol decurg, în mod organic, mai multe ipoteze juridice, acestea vor fi prezentate în alineate distincte, asigurându-se articolului o succesiune logică a ideilor şi o coerenţă a reglementării (art. 48 alin. 1 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative). Faptul că legea aflată la promulgare nu a modificat alin. (7) al art. 258, ci a introdus un alineat distinct, pare să susţină faptul că se referă la ipoteze juridice distincte, care însă intră în contradicţie cu prevederile alin. (7) la care face trimitere”, arată Klaus Iohannis.
De asemenea, șeful statului precizează că Legea pentru completarea art. 258 din Legea educației naționale nr. 1/2011 comportă și probleme de ordin procedural. „Astfel, în forma transmisă la promulgare, legea menționată a fost dezbătută și adoptată numai de către Senat, în calitate de Cameră decizională, în timp ce Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins legea. Totodată, semnalăm și că această lege nu mai reflectă problematica supusă inițial dezbaterii primei Camere și, prin urmare, nici prevederile textului respins de către această Cameră. Conform principiului bicameralismului statuat de art. 61 din Constituție, care nu permite ca o singură Cameră, respectiv Camera decizională, să legifereze în mod exclusiv, considerăm că este necesar ca ambele Camere ale Parlamentului să se exprime cu privire la conținutul normativ al legii transmise la promulgare” șe mai arată în cererea de reexaminare.
Față de argumentele enunțate mai sus, președintele Iohannis consideră că este necesară clarificarea situațiilor juridice în care poate interveni interimatul funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar, respectiv a condițiilor și a procedurii de numire în funcțiile respective.
„Totodată, în beneficiul cetățenilor, considerăm că în cadrul procesului legislativ Parlamentul ar trebui să acorde o mai mare atenție principiilor sistematizării și unicității în reglementare, ce impun ca intervențiile legislative asupra aceleiași legi să fie incluse în cadrul aceluiași act normativ. Urmărirea acestor standarde de tehnică legislativă ar permite autorității legiuitoare ca modificările și completările aduse spre exemplu Legii educației naționale, și aflate în același stadiu procedural, să fie promovate printr-un singur act normativ.
Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii pentru completarea art. 258 din Legea educației naționale nr. 1/2011” atrage atenția șeful statului.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Președintele Iohannis retrimite la Parlament legea prin care sunt dați afară directorii din școli”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei