Profesorii se vor putea pensiona anticipat dacă au 30 de ani vechime

Profesorii se pot pensiona
Comisia de învăţământ a Senatului a adoptat marţi un raport favorabil iniţiativei legislative de modificare a legii educaţiei naţionale prin care profesorilor li se permite să se pensioneze înainte de împlinirea vârstei legale, cu condiţia să aibă un stagiu de cotizare de 30 de ani.

Raportul de admitere a fost adoptat cu majoritate de voturi în Comisia de învăţământ a Senatului.
Iniţiativa îi aparţine senatorului social-democrat Liviu Pop şi a fost semnată de alţi 20 de parlamentari de la PSD şi fostul UNPR.
Potrivit proiectului, în forma adoptată de comisie, ”personalul didactic poate fi pensionat la cerere fără penalizare dacă înainte de limitele de vârstă prevăzute de legislaţia în vigoare are 30 de ani vechime în învăţământ şi stagiu complet de cotizare”.
Iniţiatorul şi-a motivat propunerea de lege prin faptul că ”există profesori care îşi doresc pensionarea anticipată la cerere pentru că nu se mai află în posibilitatea fizică sau psihologică să răspundă cerinţelor de eficienţă ale sistemului de învăţământ actual într-o continuă schimbare, iar acest fapt se reflectă în rezultatele elevilor”, scrie News.ro.
”Dacă legea permite activarea cadrelor didactice, la cerere, 3 ani după împlinirea vârstei de pensionare, să li se permită şi pensionarea acelor angajaţi care consideră că nu mai sunt apţi de rezultate în învăţământ, tot cu 3 ani, dar anterior vârstei de pensionare”, se mai arată în expunerea de motive a iniţiativei legislative.
Ministerul Muncii a anunţat că nu susţine pensionarea anticipată a cadrelor didactice deoarece propunerea încalcă principiile care stau la baza legii pensiilor: contributivitatea şi tratamentul egal al asiguraţilor.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Profesorii se vor putea pensiona anticipat dacă au 30 de ani vechime”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei