Putin speră că bunele relatii ale Rusiei cu SUA si UE se vor restabili gradual

Vladimir Putin
Președintele rus, Vladimir Putin, a declarat vineri că speră într-o restabilire graduală a bunelor relații ale țării sale cu SUA și cu Uniunea Europeană, el remarcând însă faptul că raporturile Rusiei cu SUA s-au degradat semnificativ în timpul președinției lui Barack Obama, relatează agenția EFE.

„Am auzit părerea pe acest subiect a președintelui (SUA), domnul (Donald) Trump. Întotdeauna l-am sprijinit și sperăm că relațiile noastre vor fi restabilite complet la toate capitolele”, a spus Putin în fața presei după o întrevedere avută la Moscova cu omologul său sloven, Borut Pahor.
Liderul de la Kremlin a ținut să sublinieze că, în ultimii cinci ani, relațiile ruso-americane „s-au degradat într-un mod semnificativ” și, prin urmare, ele „trebuie restabilite în interesul atât al poporului rus cât și al celui american”.
Dar el a subliniat că ameliorarea acestor relații nu depinde doar de Rusia, „ci și de partea nord-americană, care trebuie să-și definitiveze echipa și să decidă pe ce teme dorește să discute cu noi”. „Este vorba despre relațiile economico-comerciale, chestiunile de securitate și despre diferitele regiuni ale lumii care suferă din cauza a numeroase conflicte”, a detaliat Putin.
El s-a declarat convins că, „unindu-și eforturile”, Rusia și SUA pot avea o contribuție semnificativă, mai ales în lupta împotriva terorismului.
Referindu-se la relațiile Rusiei cu UE, președintele Putin și-a exprimat de asemenea speranța că acestea vor fi „restabilite gradual” și că soluționarea conflictului ucrainean va duce la crearea unor „condiții normale” pentru cooperarea dintre Moscova și Bruxelles, insistând că acest conflict poate fi soluționat numai conform Acordurilor de la Minsk. (Agerpres)

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Putin speră că bunele relatii ale Rusiei cu SUA si UE se vor restabili gradual”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei