Radu Mazare poate trage dupa el la DNA zeci de alesi locali

Radu-Mazare
Radu Mazăre, primarul suspendat al municipiului Constanţa, poate să le aducă probleme cu DNA şi consilierilor municipali.

Consiliul Local Constanţa trebuie să se constituie parte civilă în dosarul de abuz în serviciu al lui Radu Mazăre, însă decizia nu a putut fi luată în şedinţa din 30 martie, aleşii nereuşind să se pună de acord. Într-o speţă asemănătoare, la Buzău, consilierii municipali au intrat în vizorul DNA tocmai pentru că au refuzat să se contituie parte civilă în dosarul primarului.
În şedinţa Consiliului Local Constanţa din 30 martie, din cauza abţinerii unora dintre consilierii locali (cei mai mulţi de la PSD), aleşii nu a putut să voteze o decizie.
La finalul şedinţei, viceprimarul Decebal Făgădău – care acum îndeplineşte atribuţiile de primar, după ce Mazăre a fost arestat şi suspendat din funcţie -, a declarat: „Suntem într-o situaţie aberantă. Consiliul Local a aprobat nişte vânzări. Consiliul Local a aprobat la ce preţuri să se facă aceste vânzări. Consiliul Local a aprobat o expertiză pe care şi-a însuşit-o şi din care reiese că nu există niciun prejudiciu. Pe cale de consecinţă, mi se pare nefiresc să recunoşti un potenţia prejudiciu atâta vreme cât ai votat pentru vânzare, pentru stabilire de preţ.
Conform rechizitoriului întocmit de procurorii DNA, în toamna lui 2004, Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-ar fi îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu în ce priveşte corecta gestionare şi administrare a patrimoniului Constanţei, în contextul vânzării, la un preţ de doar 23,56 euro/metrul pătrat a unui teren de 15.465,91 mp, situat în Mamaia. În februarie 2007, edilul-şef şi-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuţiile de serviciu, vânzând, la un preţ scăzut, susţin procurorii, alte două terenuri aparţinând Primăriei Constanţa, unul în suprafaţă de 11.980 mp, celălalt, de 502,81 mp. În cazul primului teren, procurorii susţin că prejudiciul creat Primăriei Constanţa ar fi de 1.104.884 euro, în vreme ce, în cazul celorlalte două terenuri, de 2.971.420 de euro. Trebuie menţionat că, ulterior acelei şedinţe, Mazăre a fost trimis în judecată în acest dosar.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Radu Mazare poate trage dupa el la DNA zeci de alesi locali”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei