Registrul Comertului Constanta se muta in afara Constantei

Registrul Comertului ConstantaOficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) Constanţa se va muta într-un sediu nou la toamnă, după ce expiră contractul actual de închiriere a sediului din zona Casei de Cultură. Noul sediu este un fost showroom auto şi se află pe drumul naţional E60, în spre Ovidiu, la mică distanţă de centrul comercial Carrefour. Constănţenii care au treabă la ONRC pot ajunge acolo cu mai multe linii de microbuze, iar cei care merg cu maşinile personale vor avea, în sfârşit, o parcare încăpătoare, celebra „aglomeraţie de la Registru“ urmând să devină o amintire. Nici activitatea nu va fi perturbată, mutarea urmând să se facă în weekend. Potrivit ONRC Bucureşti, care a făcut selecţia de oferte şi nu prin licitaţie, în total fiind 10 oferte (ANGELLI S.R.L., GALACTICA HOUSE S.R.L. şi AGROSTAR S.A., Ciote Dumitru, Ciote Sirma, Ciote Stere şi Ciote Nastasia, Perifan Daniel, VIOLET ICE S.R.L., TOMIS S.A., JT GRUP OIL S.R.L., CONSENS COMPANY S.R.L., DOST-TEK IMPEX S.R.L. inclusiv cea a actualului proprietar şi INTERNET CITY DOI S.A.), pe motiv că se face o economie de aproape 10% din preţul plătit în oraşul Constanţa
Motivul mutării sediului, după 10 ani în care a funcţionat lângă Casa de Cultură din centrul oraşului Constanţa, a fost că actualul sediu nu mai oferea spaţiu pentru depozitarea documentelor.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Registrul Comertului Constanta se muta in afara Constantei”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei