România vrea să cumpere rachete de tip Patriot de la guvernul SUA

Rachete de tip Patriot
Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a trimis o cerere către guvernul Statelor Unite ale Americii în care îşi exprimă disponibilitatea de a cumpăra rachete de tip Patriot, urmând ca procedurile de achiziţie să fie demarate anul acesta, transmite instituţia.

Secretarul de stat în MApN, Florin Vlădică, a afirmat că s-a trimis o solicitare către Biroul de Cooperare în domeniul Apărării din România din cadrul Ambasadei Statelor Unite la Bucureşti, prin care România se declară interesată să achiziţioneze rachete de tip Patriot, urmând ca cererea să ajungă la guvernul american. Şeful Statului Major, generalul Nicolae Ciucă, s-a declarat optimist că procedurile de achiziţie pot fi demarate în acest an, scrie Mediafax.
Declaraţiile au fost făcute în cadrul unei conferinţe de presă susţinute cu prilejul unui exerciţiu tactic cu trageri de luptă cu muniţie reală, care a avut loc, joi, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Smârdan, judeţul Galaţi, unde a fost organizată şi o ceremonie de bun venit pentru primul detaşament rotaţional de militari americani care fac parte din Iniţiativa SUA de Reasigurare Europeană (ERI).
Rachetele Patriot reprezintă un sistem de apărare avansat de tip sol-aer împotriva avioanelor sau rachetelor de croazieră sau balistice. Rachetele Patriot sunt deţinute de 12 ţări: Statele Unite, Olanda, Germania, Japonia, Israel, Arabia Saudită, Kuwait, Taiwan, Grecia, Spania, Coreea de Sud şi Emiratele Arabe Unite.
Sistemul este bazat pe o remorcă mobilă, transportabilă cu avioane de tip C5 Galaxy, iar componentele sunt interoperabile, astfel încât ţările NATO pot colabora în asamblarea unui sistem de apărare, care poate fi instalat într-o regiune îndepărtată, precum graniţa turco-siriană.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “România vrea să cumpere rachete de tip Patriot de la guvernul SUA”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei