Sarcina după un cancer de sân nu crește riscul de recidivă

Sarcina la femei
Femeile care au avut cancer de sân renunță la sarcină de multe ori, de teama să nu crească riscul de recidivă a bolii. Dar un studiu care a implicat peste 1.200 de femei, prezentat sâmbătă la o reuniune a American Society of Clinical Oncology (Societatea Americană de Oncologie Clinică, ASCO) la Chicago, arată acum că ele ar putea să aibă un copil fără a crește riscul revenirii cancerului, relatează Reuters și preluat de Agerpres.

„Aceste constatări oferă reasigurări supraviețuitoarelor cancerului de sân că a avea un copil după un diagnostic de cancer de sân poate să nu crească riscul de recidivă”, a spus dr. Erica Mayer, expert în cancer de sân de la Dana Farber Cancer Institute, vorbind în numele ASCO.
Dintre toate pacientele care au supraviețuit unui cancer, este cel mai puțin probabil ca femeile care au avut cancer mamar să aibă un copil după un astfel de diagnostic, în mare parte din cauza temerilor că producția ridicată de hormoni în timpul sarcinii ar putea determina celulele cancerigene latente să înceapă să crească.
Aceasta este o preocupare deosebită pentru femeile cu cancer de sân cu nivel ridicat de receptori de estrogen (ER-pozitiv), care este alimentat de hormonul estrogen. Femeile cu aceste tipuri de cancer iau blocante de estrogen timp de cinci și, uneori, 10 ani pentru a ține cancerul sub control. Pentru aceste femei, sarcina ar însemna să ia o pauză de la terapie, care s-a dovedit a bloca o recidivă.
Studiul a inclus 1.207 femei sub 50 de ani care au fost diagnosticate cu cancer de sân non-metastatic înainte de 2008. Cele mai multe (57 la sută) au avut cancer de sân ER-pozitiv. Din total, 333 de femei au rămas însărcinate. Fiecare dintre aceste femei a fost comparată cu trei femei cu cancere similare care nu au rămas gravide.
După aproximativ 10 ani de urmărire, nu a existat nici o diferență semnificativă în reapariția cancerului între femeile care au avut un copil și cele nu au avut unul.
Constatările noastre confirmă faptul că sarcina după un cancer de sân nu ar trebui descurajată, chiar și în cazul cancerului ER-pozitiv, a spus dr. Matteo Lambertini de la Institutul Jules Bordet din Bruxelles, care a condus studiul.
În rândul femeilor cu cancere de tip ER-pozitiv, nu a existat nicio diferență în rata de supraviețuire. La femeile ale căror forme de cancer nu erau alimentate de estrogen, cele care au rămas însărcinate au avut riscuri de a muri mai mici cu 42% decât cele care nu au rămas gravide, sugerând că sarcina poate proteja de fapt împotriva reapariției bolii, a spus Lambertini.
Mai multe cercetări sunt necesare pentru a înțelege efectele sarcinii la femeile ale căror cancere de sân sunt HER2 pozitiv, ceea ce înseamnă că acestea poartă proteine care le fac mai agresive — sau la femeile care moștenesc mutații în genele BRCA.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Sarcina după un cancer de sân nu crește riscul de recidivă”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei