Schimbări în LEGISLAȚIA rutieră de astăzi! Vezi principalele modificări

cod-rutier
Noile modificări ale legislaţiei rutiere, ce aduc, printre altele, amenzi de până la 450 de lei pentru şoferii care nu transportă copiii în scaune speciale sau cu centură, precum şi posibilitatea recoltării de probe biologice la locul accidentului, intră în vigoare duminică.

Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost modificată şi completată printr-o ordonanţă publicată în Monitorul Oficial din 29 august, aceasta urmând să intre în vigoare duminică, 28 septembrie.
Una dintre cele mai importante completări aduse legislaţiei rutiere aduce sancţiuni pentru şoferii care nu transportă copiii în condiţii de siguranţă.
Astfel, va fi sancţionată cu trei puncte de penalizare „nerespectarea obligaţiei conducătorului de autovehicul de se asigura că persoanele minore poartă centuri de siguranţă sau sunt transportate în dispozitive de fixare în scaune pentru copii omologate„.
Noua legislaţie rutieră aduce noutăţi şi în ceea ce priveşte locul unde se poate face recoltarea mostrelor biologice. Astfel, acestea vor putea fi recoltate şi în ambulanţe având echipaj cu medic ori autospeciale cu această funcţie aparţinând Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD).
Medicul, asistentul medical sau persoana cu pregătire medicală de specialitate din echipajul ambulanţei sau autospecialei aparţinând SMURD, care intervine la evenimentele în legătura cu traficul rutier, poate recolta probe biologice în măsura în care prin aceasta nu se afectează acordarea asistenţei medicale de urgenţă sau de prim ajutor, precum şi în situaţia în care persoana implicată într-un accident de circulaţie refuză transportul de urgenţă la o unitate sanitară sau starea sa de sănătate nu impune acest transport„, prevede ordonanţa.
Potrivit iniţiatorilor actului normativ, această noutate a avut ca raţiune logică şi practică următoarele considerente: situaţiile practice în care la locul unui eveniment rutier se prezintă echipajul ambulanţei pentru a acorda îngrijiri medicale, fără a mai fi necesară deplasarea ulterioară a victimei la spital (inclusiv în situaţia în care aceasta refuză internarea); norma juridică din Codul de procedură penală [art.190 alin.(8)] potrivit căreia recoltarea trebuie făcută în cel mai scurt timp inclusiv de către o persoană cu pregătire medicală de specialitate.
Pe de altă parte, noua ordonanţă prevede că o persoană careia i-a fost anulat permisul auto, ca urmare a condamnării pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, se poate prezenta la autoritatea competentă pe raza căreia îşi are domiciliul sau reşedinţa, pentru eliberarea unui nou permis de conducere, fără a mai susţine examen şi cu prezentarea documentului care atestă o astfel de situaţie.
În situaţia în care anularea permisului de conducere nu a fost dispusă până la depunerea cererii de restituire de către titularul permisului de conducere, condamnat definitiv pentru o infracţiune care a fost dezincriminată, în conditiile art. 4 din Codul penal, şeful serviciului rutier competent dispune restituirea acestuia, în baza documentului care atestă o astfel de situaţie„, se mai precizează în actul normativ.
Potrivit MAI, această propunere este fundamentată pe considerentul lipsei unui cadru legal adecvat în materie de contencios administrativ, în sensul inexistenţei unei prevederi care să confere autorităţii posibilitatea reexaminării actului administrativ (dispoziţia de anulare a permisului de conducere) după intrarea acestuia în circuitul civil şi producerea de efecte juridice (anulare permis distrugerea documentului, comunicarea măsurii către alte autorităţi etc.). „În acest contexţ precizăm că mai multe persoane s-au adresat instanţelor de contencios pentru anularea actelor administrative şi restituirea permiselor de conducere, interpretarea prevederilor art. 4 din Codul penal fiind foarte diferită cu privire la întinderea efectelor în materia altor acte sau sancţiuni decât cele penale„, mai spun poliţiştii.
Tot începând de duminică se modifică şi condiţiile în care studenţii străini pot obţine pemisul de conducere pe teritoriul României. Astfel, dacă până acum aceştia trebuiau să facă dovada faptului că urmează să studieze în România pe o perioadă de cel puţin şase luni, acum ei vor trebui să prezinte documente care să ateste că au studiat deja timp de şase luni în ţara noastră.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Schimbări în LEGISLAȚIA rutieră de astăzi! Vezi principalele modificări”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei