Stadionul Giuleşti va fi modernizat. Cum va arăta stadionul

Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea și modernizarea stadionului Giulești „Valentin Stănescu”, valoarea totală a investiției ridicându-se la peste 121 de milioane de lei.

Arena din Giulești face parte din cele patru baze sportive cu stadion ce urmează să fie modernizate pentru organizarea EURO 2020, competiție la care Bucureștiul va găzdui patru partide (trei meciuri din faza grupelor și o dispută din optimi).
„A fost aprobată o hotărâre de Guvern privind indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea şi modernizarea Stadionului Giuleşti ”Valentin Stănescu”. În urma lucrărilor, stadionul va avea o capacitate totală de 14.000 de locuri pentru spectatori, dintre care 75 pentru persoanele cu dizabilităţi”, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu, într-un briefing de presă.
În urma lucrărilor de modernizare şi consolidare, stadionul Giuleşti va avea o capacitate totală de 14.000 de locuri pentru spectatori (dintre care 75 de locuri rezervate persoanelor cu dizabilităţi) şi o suprafaţă desfăşurată de 40.491 mp.
Suprafaţa de joc va avea o lungime de 105 m şi o lăţime de 68 m şi este prevăzută cu gazon natural ranforsat sintetic, dotat cu degivrare, drenaj, sistem de irigaţie şi încălzire pentru sezonul de iarnă.
Se va moderniza o pistă de atletism pentru antrenament sub tribune. Complexul va beneficia şi de spaţii de cazare pentru sportivi (28 de locuri), spaţii administrative, spaţii dedicate publicului (magazine, zona food) şi locuri pentru persoane cu dizabilităţi (70 de locuri).
Complexul va beneficia de spaţii pentru mass-media (boxă presă, sală de conferinţe, zonă de flash interviu etc.) şi spaţii pentru VIP.
Durata de realizare a obiectivului este de 21 de luni, iar valoarea totală a investiţiei este de 121,13 milioane de lei, finanţarea fiind asigurată de la bugetul de stat, prin bugetele Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice și Ministerului Transporturilor (acesta din urmă fiind, prin Clubul Sportiv Rapid, şi beneficiarul obiectivului de investiţii).

Stadionul Giulesti Valentin Stanescu1

Stadionul Giulesti Valentin Stanescu2

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.rulmentistoc.com

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Stadionul Giuleşti va fi modernizat. Cum va arăta stadionul”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei