Staţiunea Mamaia, promovată pe cele mai înalte vârfuri din lume

Ambasadorii statiunii Mamaia
Prin proiectul „7 Summits”, susținut de Asociația Litoral- Delta Dunării, ambasadorii onorifici ai stațiunii Mamaia, Mihai Nenciu, Bogdan Ofiţeru și Nicolae Rotaru vor urca pe cel mai înalt vârf al Africii și al Tanzaniei, vârful Kilimanjaro.

Pe parcursul câtorva ani, echipa își propune să escaladeze cele mai înalte vârfuri montane de pe toate cele 7 continente: Everest (Asia)- 8.848 m, Aconcagua (America de Sud) – 6.962 m, McKinley (America de Nord) – 6.194 m, Kilimanjaro (Africa) – 5.885 m, Vinson (Antarctica) – 4.897 m, Elbrus (Europa) – 5.642 m și Kosciuszko (Australia) – 2.228 m
Pentru România și pentru Constanța, escaladarea acestor vârfuri va fi o premieră absolută, fiind singura echipă care a încercat vreodată realizarea unui astfel de proiect. În lume sunt doar 75 de persoane care au în palmares cele 7 vârfuri, dar nu există nicio echipă, și cu atât mai puțin una românească.
Prima etapa a proiectului expediționar a avut loc în luna iunie a acestui an, în Nepal, unde echipa și-a testat și verificat echipamentele, urcând până în tabăra de bază de pe Everest și escaladând vârfurile Kala Pattar (5640m), Chukkung Ri (5550m) și Nangkar Tshang (5616m). A doua etapă a avut loc în luna septembrie, când sportivii au escaladat cu succes cel mai înalt vârf al Europei și al Rusiei, vârful Elbrus (5642m) din muntii Caucaz.
A treia etapă va începe sâmbătă, 9 decembrie, când Mihai Nenciu (parașutist, scafandru, ultramaratonist montan, alpinist și montaniard având o experiență sportivă de peste 20 de ani) și Nicu Rotaru (multiplu campion național și balcanic de culturism și Strong Man, montaniard și alpinist, cu o experiență sportivă de peste 25 de ani) vor pleca spre Tanzania pentru a urca pe cel mai înalt vârf al Africii și al Tanzaniei, vârful Kilimanjaro (5895m).

Ambasadorii statiunii Mamaia1
Suntem convinși că vom reuși să ducem și acum tricolorul românesc și steagul stațiunii Mamaia pe cel mai înalt vârf al continentului african. Credem că suntem capabili și că stă în puterea noastră să facem acest lucru care, fără falsă modestie, considerăm că ar fi nu doar o premieră absolută, ci și un model pentru ceilalți. Avem experiența cât și pregătirea necesară realizării acestui proiect expedițional. Am investit toată energia noastră fizică și financiară pentru a ajunge aici și pentru a încerca să ducem numele stațiunii Mamaia, al Constanței și al României pe cele mai înalte vârfuri ale lumii. Dorim sa demonstrăm că niște oameni obișnuiți, atâta vreme cât depun efort, pasiune și dăruire în ceea ce fac, pot să reușească și să aibă succes. Suntem amândoi născuți și crescuți la malul mării și suntem legați afectiv de orașul de la Marea Neagră și de stațiunea Mamaia. Considerăm că cea mai mare bogăție a acestei zone nu o reprezintă soarele strălucitor, nisipul fin sau briza mării, ci cea mai mare bogăție suntem noi, oamenii. Și vrem să demonstrăm prin puterea exemplului nostru că și orașul nostru are oameni ambițioși și hotărâți, care fac performanță și care duc numele Constanței și al stațiunii Mamaia in cele mai îndepartate locuri ale lumii!„, declară Mihai Nenciu.
Nicu Rotaru a declarat că „Această etapă și acest proiect au și un scop umanitar. Echipa noastră expediționară sprijină și susține lupta împotriva sindromului Dravet, o formă rară și incurabilă de epilepsie, ce afectează 1 din 20.000 copii într-un mod iremediabil. Ne dorim să tragem un semnal de alarmă și să îi facem pe toți românii conștienți că acestă boală există, este reală, iar acești copii au nevoie să fie sprijiniți și ajutați. Ținem să mulțumim oficial Asociației Litoral-Delta Dunării pentru susținere și pentru implicarea în promovarea acestui ambițios și îndrăzneț proiect expediționar! Totodată, mulțumim companiei Turkish Airlines pentru ajutorul oferit și pentru susținerea necondiționată încă de la început. Se zice că suntem ceea ce mâncăm, sau ceea ce iubim. Credem însă că suntem și ceea ce visăm, iar visul nostru este acela de a pune steagul tricolor și steagul stațiunii Mamaia pe cele mai înalte vârfuri ale acestei planete!„.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Staţiunea Mamaia, promovată pe cele mai înalte vârfuri din lume”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei