Tipografie clandestină de bani falşi, identificată de polițiști și procurori

falsificare-monede-euro
O tipografie clandestină și peste 14.000.000 de euro falși au fost depistați în urma a 15 percheziții domiciliare efectuate ieri, 25 septembrie, în municipiul Oradea.

Banii falsificaţi la Oradea erau depozitaţi la sediile unor firme din judeţul Bihor, de unde erau distribuţi în ţări din UE de către o societate care aparţine unui italian, un transport de aproape 19 milioane de euro falsificaţi, în bancnote de 50 de euro, fiind depistat în Italia, potrivit DIICOT.
Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) arată, într-un comunicat de presă transmis vineri Lumea Presei, că grupul infracţional organizat suspectat că a falsificat şi a pus în circulaţie bancnote euro era format din membri ai mafiei italiene şi cetăţeni români.
La data de 25 septembrie a.c., au efectuat 15 percheziţii în municipiul Oradea, dintre care 10 la sediul unor societăţi comerciale şi 5 la domiciliul unor persoane fizice.
În luna octombrie 2013, în urma cooperării cu autoritățile italiene, la nivelul Poliției Române a fost inițiat un dosar penal referitor la suspiciuni privind falsificarea de monedă străină.
Pe perioada documentării informativ-operativ, Poliția Română a alocat resurse importante, fiind efectuat un schimb permanent de informații prin canalele de cooperare polițienești cu autoritățile italiene.
Astfel, a fost identificată o tipografie clandestină la sediul unei societăţi comerciale, în care se falsificau bancnote din cupiura de 50 euro, serii diferite. „Totodată, a fost găsită suma totală de 14.090.500 euro, din cupiura de 50 euro, dintre care în tipografie 11.674.000 euro, precum și suma de 2.340.000 euro pe care persoanele bănuite au încercat să o distrugă prin ardere, iar restul banilor în alte locuri din municipiul Oradea, inclusiv la groapa de gunoi„, a arătat Poliţia Română.
Din investigațiile efectuate până în prezent, a reieșit că bancnotele respective nu erau destinate a fi puse în circulație pe teritoriul României.
În cauză 20 de persoane au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T.- ST Oradea pentru audieri. Procurorii DIICOT au început anterior urmărirea penală față de 5 persoane, 4 cetățeni italieni și 1 cetățean român.
Gruparea a fost anihilată de procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate – Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălarea Banilor din Poliţia Română, în colaborare cu autorităţi judiciare din Italia şi cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală.
Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale, sub aspectul comiterii infracțiunilor de falsificare de monedă, deţinerea de instrumente în vederea falsificării, falsificarea de valori străine şi punerea în circulaţie de valori falsificate.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Tipografie clandestină de bani falşi, identificată de polițiști și procurori”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei