Trei politisti de la Permise Auto Tulcea, retinuti pentru luare de mita

curtea de apelProcurorii DNA Constanţa au dispus reţinerea a trei poliţişti din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCÎV) Tulcea, acuzaţi de luare de mită, aceştia urmând a fi prezentaţi Tribunalului Constanţa pentru arestare preventivă pe 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, au fost reţinuţi Ionel Olăraş, subcomisar de poliţie, Florea Străinu, inspector principal, şi Gheorghe Constantin, agent şef principal de poliţie, în sarcina căruia s-a reţinut şi infracţiunea de abuz în serviciu.
DNA precizează că, în perioada 2013-2014, la nivelul judeţului Tulcea, s-au săvârşit numeroase infracţiuni de corupţie de către reprezentanţi ai unor şcoli de şoferi sau ai altor agenţi economici, de către agenţi şi ofiţeri din cadrul SPCRPCÎV Tulcea, dar şi de către funcţionari din cadrul Autorităţii Rutiere Române, în legătură cu examenul de obţinere a permiselor de conducere şi a atestatelor profesionale.
În acest context, în 16 ianuarie 2014, în orașul Măcin, a avut loc examinarea cursanților din această localitate, la care au participat printre alții inculpații Străinu, Olăraș și Constantin, în calitate de examinatori”, susțin procurorii.
Sursa citată precizează că, anterior începerii probei practice, cei 3 inculpați s-au întâlnit cu o persoană care le-a dat polițiștilor câte 400 lei pentru fiecare dintre cei 7 candidați ai școlii sale de șoferi, de la care pretinsese și primise anterior suma de 150 euro în acest scop.
Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea DGA Tulcea, SIPI Tulcea, SIPI Constanța, Inspectoratului Județean de Jandarmi Tulcea, precum și de sprijinul tehnic al SRI Tulcea.

Cauti un rulment si nu il gasesti? Te ajutam noi - www.erulmag.ro

Mai multe știri despre:

S-ar putea sa-ţi mai placă şi...

0 comentarii la “Trei politisti de la Permise Auto Tulcea, retinuti pentru luare de mita”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*

code

ACTUALITĂȚI

AUTO

Ne gasesti si pe Facebook

CULTURĂ

TEATRU

RELIGIE

Urmăriți-ne pe Pinterest!

Pinterest

POLITICĂ

SOCIAL

PARTENERI

ABONARE LA ȘTIRI

Numele (obligatoriu)

Adresa de email (obligatoriu)

Urmăriți-ne și pe:

Vacanţe pe Litoral

CINEMA

JUSTIȚIE

camere foto digitale

Inchiriere Apartament de LUX

Abonare la Feed-uri RSS (Google)

FeedBurner Lumea Presei